Purtat astăzi mai degrabă ca o bijuterie, mărțișorul avea, în vechime, un rol de talisman, iar șnurul bicolor avea o semnificație aparte. Oamenii credeau cu adevărat în puterile lui, se realiza urmând un ritual, se purta cu sens și se renunța la el într-un anumit moment.

Alegem astăzi după criterii estetice mărțișorul pe care urmează să-l purtăm sau să-l oferim, considerându-l o mică bijuterie, și prea puțin ne mai interesează semnificația lui de odinioară.

Strămoșii noștri îl purtau, în schimb, convinși că îi apără de rele, că îi ferește de boală, că îi ajută să intre în noul an fără ca forțele răului, care se credea că sunt prezente la granița iernii cu primăvara, să-i atingă. Pentru că, în vechime, spune etnograful Claudia Balaș, 1 martie (de-abia mult mai târziu 1 ianuarie) era începutul unui nou an , de aici și versurile colindelor noastre care vorbesc despre „florile dalbe” și arat și semănat.

„Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate”

Descoperiri arheologice atestă folosirea unor amulete vopsite în alb și roșu încă din vremuri foarte îndepărtate pe meleagurile noastre. „Dacii confecţionau aceste simboluri ale primăverii, mărţişoarele, iarna, şi le purtau doar după 1 Martie. Mărţişoarele erau atunci sub forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, şi se purtau la gât. Dacii credeau că aceste amulete aduc fertilitate, frumuseţe și previn arsurile provocate de soare”, explică etnograful Claudia Balaș, șefa Secției Etnografie din cadrul Muzeului Județean Olt.

Cu timpul, amuletele au fost înlocuite cu șnurul alb-roșu, împletit la începuturi din fire de lână. Lui i s-au adăugat ulterior bănuții de argint sau aur, devenind, astfel, și un simbol care transmitea informații despre condiția socială a purtătorului. Nu oricine putea împleti acest fir, ci mamele și bunicile cu experiență de viață și înțelepciune. „Şnurul mărţişorului este confecţionat din două fire, unul de culoare roşie şi celălat de culoare albă. În trecut, firele erau de lână. Culoarea roşie, dată de foc, de sânge, de soare, era atribuită vieţii, deci femeii. În schimb, culoarea albă era specifică înţelepciunii bărbatului. Şnurul bicolor al mărţişorului semnifică schimbul de forţe vitale care dau naştere viului”, precizează etnograful.

De altfel, combinația alb-roșu se folosește și astăzi ritualic în momentele care marchează începutul și sfârșitul vieții. De la steagul călușarilor, la bradul de nuntă, de la podoabele junilor, la sâmbra oilor, de la nașterea copiilor, la hainele de înmormântare ale bătrânilor, șnurul alb-roșu simbolizează, explică etnograful, continuitatea vieții după moarte.

„Rolul mărţişorului nu era doar de a proteja omul, ci şi gospodăriile”

Bănuților de argint sau de aur atașați șnurului împletit li s-au atribuit, de asemenea, puteri nebănuite, mărțișorul fiind considerat un talisman aducător de sănătate, de belşug, noroc, fericire. „Este mai cu seamă un simbol solar, un simbol al Soarelui care a început să biruie amorţeala şi frigul iernii şi a cărui victorie clară va fi marcată prin echinocţiul de primăvară, când zilele vor deveni mai lungi decât nopţile. Tocmai de aceea, mărţişorul era în vechime un ban de argint”, mai precizează Claudia Balaș. Puterea vindecătoare a acestui talisman venea din puterea femeilor înțelepte care îl realizau după un ritual anume. „Ele împleteau cele două fire de lână după principiul: „se împleteşte viaţa cu lumina pentru a rodi”. Femeia „transmitea” şnurului, implicit celui care urma să îl poarte, acest tip de convingere că „va avea rod”. Acest lucru nu se referea doar la naştere de prunci, ci şi la succes, la împlinire, la realizare”, mai spune muzeograful.

Dar mărțișorul nu proteja doar omul, ci și casa și gospodăria. Este motivul pentru care cu firele de ață care ulterior se împleteau se măsurau porțile, ușile și ferestrele și mai apoi membrii familiei, totdeauna de sus în jos. Firele se rupeau, niciodată nu erau tăiate. Mărțișorul astfel realizat trebuia purtat încă din dimineața de 1 Martie, dinainte de răsăritul soarelui. „Se considera că în acest moment al anului forţele telurice sunt atât negative, cât şi pozitive, iar înainte de a atinge pământul este bine să fii protejat de mărţişor, pentru a avea noroc tot anul”, explică Balaș.

Copiilor li se punea mărțișorul în jurul încheieturii mâinii, în timp ce fetele tinere îl purtau în jurul gâtului, pentrua fi ferite de arșița soarelui și de pistrui. Femeile îl purtau în jurul taliei, direct pe piele, inducând senzația de fecunditate, iar femeile în vârstă îl purtau de asemenea la brâu, însă cu rolul de a fi ferite de durerile de spate. Flăcăii purtau mărțișorul la pălărie, în vreme ce bărbații însurați îl purtau în jurul încheieturii. „Şnurul mărţisorului, care vestea venirea primăverii, era legat şi la coarnele vitelor, dar și la poartă, pentru a proteja gospodăria”, mai precizează etnograful.

Atunci când venea timpul ca mărțișorul să fie scos, fetele schimbau bănuțul atașat șnurului alb-roșu pe caș și pâine, „pentru a fi albe asemenea caşului”, în timp ce șnurul era lăsat într-un pom înflorit. Momentul în care se renunță la purtarea mărțișorului, șnurul fiind legat de o ramură cu flori, este diferit de la o zonă la alta, acest moment fiind fie de Mucenici, fie de Paște, fie de Sfântul Gheorghe etc.

Legendele de la muzeu

Astăzi, nici la oraș, dar nici la sat, pentru copii mărțișorul nu mai înseamnă altceva decât obiectul pe care îl oferă în dar, însoțit de urări. Pentru copiii curioși, Muzeul Județean Olt are în aceste zile deschisă ușa atelierului de confecționat mărțișoare, iar pe lângă posibilitatea de a realiza un mărțișor cu propriile mâini, copiii află și câteva legende ale Mărțișorului.

Printre acestea, legenda Babei Dochia, cea care împletește firului anului ce stă să înceapă și care își găsește sfîrșitul în vârf de munte, însă momentul este și un început, sau legenda fiului de împărat care s-a luptat să elibereze Soarele, în amintirea jertfei lui împletindu-se până astăzi firul roșu-alb.