Mărţişorul - obiect încărcat cu valenţe magice şi simbol al primăverii (Imagini: Marius Dumbraveanu/ Arhiva Mediafax Foto)

Mărţişorul face parte din larga categorie a talismanelor dăruite celor dragi de 1 martie, simbolizând iarna şi vara, dar şi speranţa.

Răspândit în toate provinciile ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea "Sărbătorile la români" că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână.

În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.

Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor ce-l poartă "ca un fel de amuletă", dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit "trebuie să-l poarte cu demnitate".

Arheologii au decoperit obiecte vechi de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Ele au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Se poate spune că roşul, dat de foc, sânge şi soare, este atribuit vitalităţii femeii, iar albul, conferit de limpezimea apelor, este specific înţelepciunii bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.

Tradiţia spune că, în vechime, mărţişorul se confecţiona din două fire răsucite de lână colorată, albă şi neagră sau albă şi albastră şi era dăruit în prima zi din luna lui martie, perioadă a echinocţiului de primăvară, când apărea pe cer Luna Nouă. Obiceiul mărţişorului este, de fapt, o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului şi anului, primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.

Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia toarce firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic.

Obiectele încărcate cu valenţe magice erau purtate ca talisman şi de alte popoare, mai cu seamă în civilizaţiile arhaice.

În Franţa, în unele zone, se credea că cel mai norocos talisman este laba stângă a unei pisici negre. Şi în Germania existau o mulţime de superstiţii legate de obiectele aducătoare de noroc, cel mai şocant dintre ele fiind funia spânzuratului, considerată de bun augur pentru cel ce se află în posesia ei. Panglica roşie, legată la mână sau la gât, îl ferea pe purtător de deochi iar înfrumuseţarea feţei se obţinea prin spălarea cu zăpada topită din luna martie.

Pentru slavii sudici, aducătoare de noroc erau oasele de animale, mai ales cele de câine, pisică, liliac sau bufniţă. Fetele puneau sub pernă şapte bani de argint, apoi făceau trei cruci şi îşi aflau norocul în dragoste.

Grecii aveau obsesia pietrelor preţioase şi semipreţioase ca amulete şi talismane. Ei erau păstrătorii unei întregi ştiinţe a simbolurilor şi valorilor acestora: agata era indicată împotriva înţepăturilor de păianjen şi scorpion, o pietricică din cuibul rândunicii vindeca epilepsia, o peruzea era capabilă să potolească certurile, cornalina vindeca orice muşcătură de animale. Uneori chiar monedele cu chipul lui Alexandru cel Mare, apropiate ca formă de mărţişoarele noastre, erau purtate ca talismane.