Martina Navratilova, diagnosticată cu cancer la gât şi la sân

Martina Navratilova, diagnosticată cu cancer la gât şi la sân

Martina Navratilova, fosta vedetă a circuitului profesionist de tenis feminin, a anunţat luni că suferă de un cancer dublu, la gât şi la sân, împotriva căruia se pregăteşte să "lupte" cu toate forţa, potrivit site-ului WTA, citat de AFP.

Martina Navratilova, fostă nr.1 mondial FOTO Profimedia

Martina Navratilova, fostă nr.1 mondial FOTO Profimedia

"Această dublă lovitură este gravă, dar totuşi reversibilă", a precizat fosta jucătoare, în vârstă de 66 de ani, exprimându-şi speranţa "într-un rezultat favorabil" al tratamentului pe care îl va urma, conform Agerpres .

Fostă nr.1 mondial, Martina Navratilova a cucerit 59 de titluri de Mare Şlem, la simplu, dublu şi dublu mixt, pe parcursul carierei sale.

Născută în Cehia, Navratilova a obţinut cetăţenia americană în 1981. Ea s-a mai confruntat anterior cu un cancer la sân, care i-a fost diagnosticat în 2010.

În luna noiembrie a anului trecut, Martina Navratilova a efectuat o serie de teste în urma cărora i s-a descoperit un nodul în gât. Cu această ocazie, medicii i-au diagnosticat şi al doilea cancer la sân, ambele în faza 1.

Fosta sportivă va începe tratamentul săptămâna viitoare, la New York, potrivit WTA. Marea sa rivală pe terenurile de tenis, care i-a devenit prietenă, Chris Evert (68 de ani), a dezvăluit în ianuarie 2022 că suferă de cancer ovarian, pe care l-a tratat cu succes.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund