Martin Schulz, desemnat de social-democrați drept candidat la postul de cancelar al Germaniei

Martin Schulz, desemnat de social-democrați drept candidat la postul de cancelar al Germaniei

Partidul Social-Democrat (SPD) l-a desemnat duminică, la Berlin, pe Martin Schulz, fost președinte al Parlamentului European, drept candidat al partidului la postul de cancelar al Germaniei, la alegerile generale din 24 septembrie, transmite agenția DPA, care citează surse la curent cu decizia formațiunii.

EFE menționează că nominalizarea lui Schulz a întrunit unanimitatea, la șase zile după ce s-a aflat că liderul SPD și vicecancelar al marii coaliție de guvernare, Sigmar Gabriel, a decis să nu mai candideze, lăsându-i astfel calea liberă lui Schulz, situat mult mai bine în sondajele de opinie. În plus, Gabriel va ceda președinția partidului lui Schulz, care însă va trebui să obțină votul formațiunii sale în timpul unui congres programat pentru luna martie.

Potrivit Reuters, Schulz, în vârstă de 61 de ani, a cerut o mai mare solidaritate în Europa, apreciind că acțiunile premierului ungar Viktor Orban în chestiunea imigranților sunt "un afront la unitatea UE". El l-a criticat totodată pe președintele american Donald Trump pentru acțiunile și comentariile sale "inacceptabile" pe tema drepturilor omului.

Pe plan intern, Schulz a promis să lupte pentru egalitate, reconstruirea încrederii și depășirea "divizărilor profunde" din societatea germană. Pe de altă parte, Schulz a declarat că va invita și alte partide să semneze un acord de "corectitudine" în perspectiva alegerilor generale, care să conțină o interdicție de folosire a așa-numitelor social bots, algoritmi care produc în mod automat conținut și interacționează cu utilizatorii de social media.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin