În momentul instalării lui Vladimir Putin la Kremlin, la 31 decembrie 1999, armata rusă se afla după aproape un deceniu de decădere. Convins că locul Rusiei este printre puterile mondiale, fostul agent minuscul din KGB a direcționat resurse semnificative spre militarizarea țării sale.

Vladimir Putin surprins în timpul unei parade militare FOTO EPA-EFE

Au urmat 20 de ani de propagandă pe tema înarmării și de încodare a mușchilor împotriva Georgiei și în Siria. Însă războiul din Ucraina a arătat limitele lui Putin și ale armatei sale.

Într-un interviu acordat pentru „Business Insider”, istoricul Mark Galeotti, un fin cunoscător al chestiunilor rusești, face o analiză a refacerii armatei ruse și a dărâmării ei sub ochii lui Vladimir Putin.

Armata rusă, într-o situație catastrofală în deceniul 1990-2000

Potrivit lui Galeotti, armata rusă se afla într-o situație „catastrofală” în momentul accederii lui Putin pe culoarele puterii de la Moscova inițial ca prim-ministru, în august 1999, apoi ca președinte interimar în ultima zi a aceluiași an.

Istoricul britanic rememorează unele aspecte nedemne pentru o armată dotată cu cel mai mare arsenal nuclear din lume, cum ar fi faptul că unii soldați ruși retrași din Germania erau nevoiți să doarmă în tancuri deoarece nu aveau locuințe. Mai mult decât atât, nici nu erau plătiți. „În aceste condiții, (...) armata nu putea aduce nicio garanție pentru securitatea Rusiei. Era, de fapt, o amenințare” la adresa propriei țări și a vecinilor săi, afirmă Galeotti.

Putin nu avea niciun fel de experiență militară în momentul în care a preluat puterea în Rusia. În schimb, fostul agent KGB avea o convingere foarte clară că Rusia trebuie să fie o putere militară serioasă.

„Ideea lui despre statutul de mare putere este una tipică secolului XIX”, adică o țară cu „capacitatea de a intimida sau constrânge alte state să facă ceea ce vrea”, afirmă Galeotti.

Așadar, continuă istoricul britanic, Putin a mizat pe crearea unei „armate foarte puternice”.

Georgia, un moment de reflecție

Armata imaginată de Putin a fost testată într-un război prelungit în Cecenia și apoi în Georgia. În ceea ce privește războiul ruso-georgian, Galeotti spune că nu s-a pus deloc problema câștigătorului, întrucât disproporția era prea mare între cele două părți beligerante. Însă existau așteptări asupra unei victorii mai ușoare.

De altfel, războiul ruso-georgian a scos la iveală o serie de gafe și aspecte hilare. „Rusia a pierdut mai multe avioane din cauza propriilor incidente cu tiruri frățești decât din cauza apărării antiaeriene a Georgiei”, subliniază Galeotti. De asemenea, vehiculele blindate rusești au rămas în pană mai degrabă din cauza defecțiunilor decât din cauza daunelor suferite în luptă. Nici comunicațiile nu au fost la înălțime, un general fiind nevoit să ceară telefonul unui jurnalist pentru a lua legătura cu soldații aflați sub comanda sa. În același timp, toate aceste aspecte „au furnizat muniția necesară pentru a convinge comandamentul de rang înalt, recalcitrant și conservator, să accepte (...) reforma”, precizează Mark Galeotti.

Ambiții mai mari decât posibilitățile economice

Reformele întreprinse după războiul din Georgia căutau „să scoată armata (rusă, n. red.) din era sovietică”, explică el. În multe privințe, Putin a încercat să imite Statele Unite. „Însă, desigur, este mai greu să concurezi cu Statele Unite atunci când ai un PIB aproximativ la fel cu cel al Spaniei”, subliniază istoricul britanic.

Kremlinul a pus accent pe forțele nucleare și cele de proiecție a puterii. Totodată, și-a dorit o forță modernă, flexibilă, capabilă să opereze pe întregul spectru al operațiunilor militare.

Anexarea peninsulei Crimeea (în martie 2014) și intervenția din Siria (lansată în septembrie 2015) au fost interpretate ca indicii că reformele aveau un impact real. Totuși, în retrospectivă, reformele se limitau la elementele de elită din cadrul armatei, spune Mark Galeotti.

Greșelile lui Putin

Războiul din Ucraina arată limitele acestei reforme, alimentate și de faptul că Putin tinde să subordoneze deciziile militare obiectivelor politice.

Erorile s-au ținut lanț. În primul rând, Putin a crezut într-o capitulare rapidă și prin urmare nu și-a făcut de la început un plan pentru un război de lungă durată.

În primele zile ale invaziei, armata rusă nu a dispus de structuri specializate, nu a avut un lanț logistic eficient și nici măcar un comandant clar de război. Practic, armata rusă și-a încălcat propria metodologie de război pentru că Putin nu credea într-un război. „Pare să fi crezut cu adevărat că Ucraina, această non-țară (în opinia liderului de la Kremlin, n. red.), nu va fi apărată de propriul ei popor și practic s-ar destrama la primul ghiont”, apreciază Mark Galeotti.

Potrivit istoricului britanic, în pofida faptului că au trecut 14 luni de la lansarea invaziei din Ucraina, armata rusă încă improvizează și nu are un obiectiv clar. Problema reală este că Putin continuă să încerce să gestioneze absolut totul, lipsindu-i de autoritate pe generali, este de părere Mark Galeotti. Un exemplu clasic este cel al fostului comandant al forțelor armate rusești angajate în războiul din Ucraina, generalul Serghei Surovikin, care a fost înlăturat de liderul de la Kremlin pentru că nu era suficient de agresiv.

Ultimul război al lui Putin?

„Cred că generalii (ruși, n. red.) fac tot ce le stă în putință, dar nu fac față din cauza faptului că și-au pierdut cele mai bune echipamente și cei mai buni soldați în primele săptămâni și luni ale războiului. Așadar, forțele pe care le au acum nu le permit să fie inventivi sau inteligenți, iar Putin le pune constant cerințe politice care denaturează orice fel de strategie” militară, subliniază Galeotti.

În opinia sa, dacă războiul s-ar termina mâine, armata rusă ar avea nevoie de un deceniu pentru a reveni la nivelul la care se afla înainte de lansarea războiului la scară largă din Ucraina. Însă acest fapt s-ar întâmpla doar dacă Rusia ar fi capabilă să investească, ceea ce este foarte discutabil, afirmă Galeotti.

În concluzie, Putin „a petrecut 22 de ani construind o structură militară și apoi pur și simplu a distrus-o. Acesta este motivul pentru care cred că acesta este ultimul război al lui Putin, în afară de faptul că ar putea duce la căderea lui politică”, conchide istoricul Mark Galeotti.