Mark Galeotti: Macron i-a oferit lui Putin un „cadou propagandistic”, deoarece a întărit narațiunea că Rusia luptă în general cu Occidentul, nu cu Ucraina

Mark Galeotti: Macron i-a oferit lui Putin un „cadou propagandistic”, deoarece a întărit narațiunea că Rusia luptă în general cu Occidentul, nu cu Ucraina

Președintele rus Vladimir Putin a amenințat țările NATO cu un conflict nuclear dacă vor trimite trupe în Ucraina. În timpul discursului său anual în fața parlamentului rus, el a mai spus că Rusia dispune de arme pentru a lovi ținte din Occident.

,,Se vorbește despre trimiterea de contingente NATO în Ucraina. Dar ne amintim de soarta celor care au trimis contingentele. Acum, consecințele pentru intervenționiști vor fi mult mai tragice... Ei trebuie să realizeze în sfârșit că și noi avem arme care pot lovi ținte pe teritoriul lor. Tot ceea ce aduce Occidentul creează o amenințare reală a unui conflict care implică arme nucleare și, astfel, distrugerea civilizației", a declarat Putin.

Războiul din Ucraina a declanșat cea mai gravă criză în relațiile Moscovei cu Occidentul de la Criza rachetelor din Cuba din 1962, notează Reuters. Putin a vorbit anterior despre pericolul unei confruntări directe între NATO și Rusia, dar, potrivit agenției, ''avertismentul său nuclear'' de joi a fost unul dintre cele mai explicite.

Business Insider numește declarațiile lui Putin "unele dintre cele mai explicite amenințări pe care președintele rus le-a făcut la adresa Occidentului de la invazia din Ucraina". Anterior, Putin a fost acuzat de bluf în alte situaţii anterioare când a făcut referire la utilizarea armelor nucleare, sugerând că atacurile asupra peninsulei Crimeea ocupate ar fi considerate un atac asupra Rusiei însăși în 2022 și ar putea duce la un răspuns nuclear și, deși Ucraina a tras de mai multe ori cu rachete și alte arme asupra peninsulei, Rusia nu a ripostat cu un atac nuclear, scrie media.

În același timp, revista Business Insider subliniază publicarea în Financial Times a unor presupuse scurgeri de documente militare rusești care arată intenţia Kremlinului de a luat în considerare o varietate largă de scenarii pentru momentul în care să folosească arme nucleare. Cele 29 de dosare publicate se referă la arme nucleare tactice și datează din perioada 2008-2014.

În același timp, unele canale de socializare au sugerat că ar putea fi vorba despre un caz intenţionat de scurgere de informaţii pe care l-a planificat chiar Federația Rusă: "Cât de convenabil este pentru Kremlin că documentele privind pragul scăzut de utilizare a armelor nucleare să fie "scurse" în presa occidentală chiar în momentul în care Rusia încearcă să intimideze Occidentul cu amenințări nucleare".

Putin este convins de necesitatea de a continua războiul

Unii observatori au subliniat că retorica președintelui rus ar fi putut fi influențată de situația de pe linia frontului din Ucraina, unde trupele rusești au preluat în unele zone inițiativa și obțin unele câștiguri teritoriale, precum și de declarațiile recente ale liderilor europeni care au subliniat că Rusia "nu trebuie să câștige războiul".

În analiza sa asupra discursului lui Putin, jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov a remarcat: "Se poate vedea cu ochiul liber cum președintele Federației Ruse se bucură literalmente de război. Putin este încrezător în necesitatea de a continua războiul și de a ocupa noi teritorii ucrainene, și o spune direct în acest mesaj adresat aliaților săi".

De asemenea, Portnikov explică amenințările nucleare la adresa țărilor occidentale prin faptul că Putin ar fi putut fi foarte deranjat de recentele aluzii ale președintelui francez Emmanuel Macron, urmate de declarații din Olanda și Estonia, potrivit cărora există posibilitatea trimiterii de trupe terestre pentru a ajuta Kievul.

"Putem spune că afirmațiile lui Macron ... au atins acest obiectiv, aceste declarații ale liderului francez l-au derutat atât de mult pe Putin încât acesta a amenințat în mesajul său țările occidentale cu atacuri pe propriul teritoriu dacă trupele occidentale apar cu adevărat pe teritoriul Ucrainei".

În schimb, Mark Galeotti, profesor la University College London, a declarat că Macron i-a oferit lui Putin un "cadou propagandistic", deoarece a întărit povestea liderului rus că Moscova luptă împotriva Occidentului în general, nu doar împotriva Ucrainei.

În timpul discursului lui Putin, "referirea sa la o potențială desfășurare de trupe NATO în Ucraina, cred că nu a fost atât de mult un avertisment pentru Occident, cât s-a folosit de acest lucru pentru a-și întări mesajul că aceasta este o luptă împotriva întregului Occident colectiv", a declarat Galeotti pentru NBC News .

Andrew Weiss, vicepreședinte al hink tank-ului Carnegie Endowment, a precizat într-un mesaj publicat pe rețeaua X ca: "Nici un cuvânt despre amenințările nucleare belicoase ale lui Putin la radioul rusesc. Doar o altă reamintire a faptului că lansarea de arme de astăzi este menită să intimideze liderii/publicul occidental. VIP-urile rusești prezente căscau literalmente în timpul discursului".


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…