Marius Voineag și Florin Florența, propuși de Cătălin Predoiu la șefia DNA și a Parchetului General
Ministrul Justiției l-a propus în funcția de șef al DNA pe Marius Voineag, iar pentru postul de procuror general pe Alex Florin Florența. Astfel, mandatele actualilor șefi ai celor două instituții, Crin Bologa și Gabriela Scutea, nu vor fi reînnoite.
Gabriela Scutea și Crin Bologa nu sunt printre opțiunile ministrului Justiției. Foto: Facebook
Decizia a fost luată în urma interviurilor desfășurate la sediul Ministerului Justiției. În perioada următoare, instituția va anunța și procurorul propus la conducerea DIICOT.
"În calitate de Ministru al Justiției, transmit pe această cale mulțumiri și felicitări tuturor candidaților, pentru responsabilitatea asumării candidaturilor și prestația profesională de înalt nivel tehnic, experiența, expertiza și prestanța demonstrate pe parcursul interviurilor, precum și pentru înaltul profesionalism al proiectelor de management și substanțialul conținut profesional al dosarelor de candidatură.
Aceste atribute au fost unanim constatate de toți membrii Comisiei de interviu, toți candidații ridicându-se la nivelul cerut de exigențele interviurilor, provocările funcțiilor pentru care au candidat și având capacitatea profesională de a le exercita cu succes.
Fiecare candidat în parte a demonstrat că Ministerul Public din România dispune de profesioniști și lideri remarcabili, care fac onoare nobilei profesii de procuror.
Cele trei funcții pentru care au fost susținute interviurile fac parte din ”infrastructura” funcțională de vârf a Ministerului Public, un sistem care trebuie să funcționeze armonizat și coerent, inclusiv din perspectiva exercitării funcțiilor de procurori șefi de rang înalt, în beneficiul cetățenilor.
În analiza candidaturilor și formularea propunerilor au fost luate în considerare multiple date și documente aflate la dosarul fiecărei candidaturi, precum și calitățile și cunoștințele demonstrate în fiecare interviu, pe baza unor criterii combinate care țin atât de cariera, experiența, expertiza, calitățile și caracteristicile profesionale, manageriale și psihologice personale ale candidaților, nevoile de perspectivă ale instituțiilor pentru care s-a candidat, precum și proiecțiile de funcționare eficientă a acestora în cadrul Ministerului Public", transmite ministerul Justiţiei.
Cum este motivată selecţia
Ministerul susţine că printre criteriile avute în vedere au fost "experiența și expertiza profesională, dosarele soluționate, rezultatele anterioare obținute pe parcursul carierei", precum şi rezultatele obţinute în exercitarea unor funcţii de conducere.
"Propunerile trebuie însă privite pregnant din perspectiva proiecțiilor de funcționalitate și performanță, în mod necesar crescute etapă după etapă a fiecăreia dintre instituțiile pentru care se candidează, raportat la etapa prezentă și cele viitoare de dezvoltare instituțională.
Este esențială necesitatea pentru fiecare dintre unitățile de parchet de a fi conduse și reprezentate de un procuror a cărui competență și expertiză profesională au fost deja demonstrate prin rezultate certe și notabile, prin dosarele complexe instrumentate în carieră, de un lider care dispune de o viziune clară privind misiunea instituției conduse, capacitatea de a explica și formula corect această misiune prin raportare în primă și ultimă ratio la lege, capacitatea de a genera și potența o cultură instituțională a profesionalismului și legalității, care cunoaște resursele fiecărei instituții și cum le poate aloca mai eficient, proiectează linii de dezvoltare a capacității instituționale și de sporire a eficienței instituției conduse, dispune de curajul și capacitatea de a moderniza și sofistica acțiunea acesteia, de a mobiliza și perfecționa colectivul de procurori, potrivit competențelor prezente și posibil viitoare prevăzute de lege, în raport de strategiile aplicabile domeniului de incidență cu acțiunea instituțională, de riscurile prezente și de perspectivă pentru societate reprezentate de dinamica accelerată a fenomenul criminologic, nu în ultimul rând, de nevoia de coerență de ansamblu a acțiunii Ministerului Public, PÎCCJ, DNA și DIICOT.
Fiecare și toate dintre aceste coordonate și criterii esențiale enumerate exemplificativ, precum și altele, precum ar fi abilitățile de comunicare și capacitatea psihologică și coerența viziunii prin care să inspire, să coaguleze și să emuleze echipele, să proiecteze obiective și să atragă încrederea membrilor instituției în misiunea acesteia și a cetățenilor în acțiunea instituției au fost luate în considerare și cântărite în raport de cele demonstrate de candidați în cadrul întregii proceduri, dar și în cariera anterioară.
De aceea, fiecare propunere ce urmează a fi făcută trebuie privită prin sfera acestor criterii și deziderate enunțate, din perspectivă instituțională, nicidecum precum o simplă departajare punctuală raportată la interviuri între mai mulți profesioniști deja consacrați, cu atât mai puțin precum o invalidare profesională a candidaților neselectați, care sunt și vor rămâne la rândul lor, alături de cei nominalizați, procurori distinși prin înaltă valoare ai Ministerului Public", a informat MJ.
Printre candidaţi au fost şi actualii şefi ai celor doua instituţii, Crin Bologa şi Gabriela Scutea.
Sursa: adevarul.ro