Marius Șumudică dezvăluie de ce au picat, de fapt, negocierile cu Adrian Mititelu
Marius Șumudică a spus, la Prosport , totul despre cu sistarea negocierilor dintre el și Adrian Mititelu, purtate pentru numirea sa în funcția de antrenor principal la FC U Craiova.
Marius Șumudică. FOTO EPA EFE
Tehnicianul a ținut să risipească speculațiile și a dezvăluit care este, din punctul său de vedere, cauza reală care a dus negocierile în impas.
Liber de contract după despărțirea de saudiții de la Al-Raed, Marius Șumudică a susținut că i s-a oferit un salariu mult sub pretențiile pe care le are el în acest moment al carierei sale, mai ales că în ultimii ani, atât în Turcia, cât și în Arabia Saudită, a avut parte de contracte destul de substanțiale din punct de vedere financiar.
„Din respect pentru suporterii acestei echipe, vreau să aduc la cunoștința opiniei publice faptul că mi s-a oferit un contract pe care, în mod normal, l-aș fi acceptat doar dacă mă aflam la începuturile carierei de antrenor! Pe de altă parte, nu am solicitat nici pe departe niște condiții în conformitate cu cartea mea de vizită”, a spus tehnicianul.
Șumudică consideră că fost mai mult decât decent cu privire la solicitările sale, fără a intra în detalii.
Fanii FC U Craiova l-au condamnat pe Adrian Mititelu pentru faptul că nu a reușit să îl aducă pe Marius Șumudică în Bănie, dar a răspuns atacurilor venite pe rețelele sociale, potrivit Prosport.
„Lăsați-mă în pace cu sfaturile voastre obosite, bazate pe opinii ieftine, pornite din mintea unora care n-au mișcat o piatră în viața lor! Nu v-am cerut sfaturi!”, i-a răspuns Mititelu unui fan supărat, pe Facebook.
Amintim că antrenorul Marius Șumudică și președintele Florin Prunea au sistat duminică orice negociere cu familia Mititelu , pentru preluarea echipei din Bănie.
Sursa: adevarul.ro