Marius Copil, calificat în optimile turneului ATP de la s-Hertogenbosch

Marius Copil, calificat în optimile turneului ATP de la s-Hertogenbosch

Tenismanul român Marius Copil s-a calificat, luni seara, în optimile de finală ale turneului ATP pe iarbă de la s-Hertogenbosch (Olanda), dotat cu premii totale de 537.050 euro, după ce l-a învins în trei seturi pe finlandezul Jarkko Nieminen, cu 6-3, 2-6, 6-4.

Copil (24 ani), aflat pe locul 196 în ierarhia mondială, a obținut victoria după o oră și 39 de minute de joc, în fața unui adversar cu nouă ani mai în vârstă, dar mult mai bine clasat în clasamentul ATP (locul 91).

Marius Copil a reușit nu mai puțin de 12 ași (Nieminen doar doi), aceasta fiind prima victorie în fața nordicului, care se impusese în 2011, în primul tur la Stockholm, cu 6-3, 7-6 (4), și în 2012, cu 6-3, 7-5, 1-6, 7-6 (4), în meciul de Cupa Davis din barajul pentru Grupa Mondială.

Jucătorul arădean și-a asigurat 9.360 de euro și 20 de puncte ATP, iar în optimi îl va înfrunta pe al patrulea favorit, spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, câștigătorul de anul acesta al turneului de la București. Copil nu a mai jucat până acum cu tenismanul iberic (32 ani, 34 ATP).

La dublu, Horia Tecău și olandezul Jean-Julien Rojer sunt principalii favoriți și vor juca în runda inaugurală cu perechea Yen-Hsun Lu (Taiwan)/Oliver Marach (Austria).

Alte rezultate înregistrate luni în primul tur la s-Hertogenbosch:
Robin Haase (Olanda) — Blaz Kavcic (Slovenia) 6-2, 7-5
Vasek Pospisil (Canada/N.9) — Marinko Matosevic (Australia) 6-3, 6-2
Gilles Muller (Luxemburg) — Marsel Ilhan (Turcia) 6-0, 7-5

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…