Mario Iorgulescu scapă de condamnarea la 13 ani și 8 luni de închisoare după ce a ucis cu mașina un tânăr când conducea băut și drogat

Mario Iorgulescu scapă de condamnarea la 13 ani și 8 luni de închisoare după ce a ucis cu mașina un tânăr când conducea băut și drogat

Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, scapă de condamnarea la 13 ani şi opt luni de închisoare, iar procesul acestuia va fi rejudecat de Curtea de Apel București, a decis, joi, instanța supremă. El fusese condamnat pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat în anul 2019, în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața.

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis lui Mario Iorgulescu o cale extraordinară de atac – recurs în casație.

„Admite recursul în casaţie declarat de inculpatul Iorgulescu Gino – Mario împotriva deciziei penale nr. 1485/A din 18 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti – Secția a II-a Penală (…). Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ce privește pe inculpatul Iorgulescu Gino – Mario și trimite cauza la rejudecare de către instanța de apel, Curtea de Apel București. Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii”, a decis joi instanța supremă.

Hotărârea este definitivă.

Reamintim că Mario Iorgulescu este internat într-o clinică privată din Italia.

În octombrie 2023, Mario Iorgulescu a fost condamnat la 13 ani şi opt luni de închisoare de Curtea de Apel Bucureşti pentru accidentul provocat în septembrie 2019 când, beat și drogat, a ucis cu mașina un tânăr de 24 de ani.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti a anulat decizia tribunalului prin care Mario Iorgulescu trebuia să plătească către doi membri ai familiei bărbatului ucis de el în accident sumele de 200.000 euro – daune morale şi 100.000 lei daune materiale, urmând ca aceste daune să fie achitate de societatea de asigurări CITY INSURANCE SA, societate care se află însă în faliment.

„La volanul unei mașini Aston Martin, în stare de furie din cauza geloziei, cu alcoolemie de 1,96 g/l şi sub influenţa cocainei”

În seara zilei de 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu participa la o petrecere dată de familia unei prietene în satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, unde a consumat alcool. La un moment dat, el ar fi aflat că fosta sa iubită, de care tocmai se despărţise, se afla într-un club din Parcul Herăstrău. Martorii povestesc că el s-a certat continuu la telefon cu fosta iubită, era nervos şi ţipa, însă i-a promis gazdei că nu se va urca la volan în starea în care se afla, notau procurorii Parchetului Tribunalului București.

La terminarea petrecerii, în jurul orei 02:50, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, el s-a urcat în maşina sa, un Aston Martin model DBS, şi a plecat spre Capitală, conform procurorilor.

A intrat în Bucureşti prin Chitila, circulând cu viteze cuprinse între 140 km/h şi 164 km/h (momente surprinse de camerele video de pe traseu), iar în intersecţia dintre Şoseaua Chitilei şi strada Teodor Neagoe a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h, după care a accelerat până la 162 km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I. Ulterior, a urcat cu maşina pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, care a decedat pe loc, mai spuneau procurorii.

Un martor al accidentului a povestit în instanţă scene oribile de la locul coliziunii, şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos.

La câteva zile după accident, Mario Iorgulescu a fost transferat de către familie în Italia.

A fost trimis în judecată în lipsă, iar pe 10 februarie 2023 a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină).

Mario Iorgulescu avea discernământ la momentul accidentului – instanță

În decizia de condamnare, judecătoarea Manuela Orzaţă de la Tribunalul Bucureşti a menţionat că Mario Iorgulescu avea discernământ în momentul producerii accidentului, nu a suferit şi nu suferă nici în prezent de afecţiuni psihice care să-l împiedice să fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autorităţile române, iar dacă are afecţiuni medicale se poate trata fără probleme în sistemul penitenciar din ţara noastră.

Pe parcursul a 59 de pagini, magistratul care a dispus condamnarea explică motivele pentru care a dispus această pedeapsă lui Mario Iorgulescu, plecat în Italia imediat după accidentul din septembrie 2019.

Magistratul spunea că din probele de la dosar rezultă că Mario Iorgulescu avea discernământ la momentul producerii accidentului.

De asemenea, Iorgulescu conducea un vehicul puternic care se poate transforma oricând într-o armă a crimei, a arătat indiferenţă faţă de urmările acţiunilor sale, „aceste aspecte arătând o periculozitate sporită a inculpatului, dezinhibiţie şi nesocotirea gravă a normelor de circulaţie rutieră”.

În timpul procesului de la tribunal, avocaţii şi familia Iorgulescu au solicitat suspendarea procesului, susţinând că tânărul are afecţiuni medicale care îl împiedică să participe la dezbaterile din instanţă, se află internat pentru tratament într-o clinică privată din Italia şi este netransferabil din străinătate.

De asemenea, avocaţii au susţinut că Mario Iorgulescu nu avea discernământ la momentul producerii accidentului, deoarece ar fi fost diagnosticat cu afecţiuni psihice încă din copilărie şi au cerut aplicarea unei măsuri de siguranţă, şi nu o condamnare la închisoare.

„Nu suferă de afecțiuni psihice, așa cum susține“ / „Mașina puternică pe care o conducea se putea transforma oricând într-o armă a crimei”

Aceste susţineri au fost însă demontate de judecătoarea Manuela Orzaţă, care se întreba cum şi-a luat Mario Iorgulescu permisul de conducere, de vreme ce suferea de afecţiuni psihice încă din copilărie.

Magistratul arăta în motivare că nu suferă nici în prezent de afecţiuni psihice care să-l împiedice să fie transferat din Italia pentru a participa la procesul intentat de autorităţile române, iar dacă are afecţiuni medicale se poate trata fără probleme în sistemul penitenciar din ţara noastră.

„Aşadar, dacă vreun medic, în toată perioada cât inculpatul a deţinut permis de conducere, ar fi luat cunoştinţă de existenţa unor afecţiuni psihice grave de natură a-l declara pe inculpat inapt psihologic să conducă autovehicule pe drumurile publice, avea obligaţia legală să o facă (…) Astfel de acte medicale din care să rezulte afecţiuni mintale grave nu au fost depuse la dosarul cauzei, inexistenţa acestor acte înainte de evenimentul rutier fiind susţinută de faptul că deţinea un permis de conducere valabil la data evenimentului rutier (…) Nu se poate accepta în mod rezonabil că părinţii unei persoane ar fi permis acelei persoane cu tulburări mintale grave să aibă acces la un astfel de vehicul puternic, care se poate transforma oricând într-o armă a crimei, fără a exista riscul de a pune în pericol nu doar viaţa propriului copil, dar şi a altor persoane, şi de a se supune totodată riscului de a fi acuzaţi de săvârşirea unei complicităţi morale la săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii”, menționa magistratul, conform Agerpres.

„Actele medicale care ar arăta lipsa discernământului nu provin de la specialiști”

Cât priveşte actele medicale depuse la dosar de familia Iorgulescu, judecătoarea spunea că acestea reprezintă opinii medicale ale unor specialişti – un medic neurochirurg şi un psiholog – dar care provin de la persoane care nu deţin calificarea necesară pentru a constata lipsa discernământului, definit ca fiind facultatea de a discerne, de a judeca şi a aprecia lucrurile la justa lor valoare.

Astfel, în raportul întocmit de medicul neurochirurg s-a făcut menţiunea că „în urma accidentului rutier din anul 2019, din cauza traumatismului cranio-cerebral sever, fenomenele neuro-psihice au fost accentuate”, lucru care este însă contrazis de actele medicale întocmite la UPU imediat după accident, unde se menţionează diagnosticul: „Accident rutier. Politraumatism cranio cerebral (TCC) minor”.

Judecătoarea mai spunea că avocaţii nu au solicitat efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă Mario Iorgulescu avea sau nu discernământ la momentul săvârşirii faptelor. Apărătorii au solicitat o astfel de expertiză doar pentru a verifica dacă poate participa psihic la proces.

Magistratul nota că, în cazurile de omor, expertiza psihiatrică nu este obligatorie şi se impune doar în cazurile în care din modalitatea concretă de săvârşire a faptei (spre exemplu prin cruzimi, asupra a două sau mai multor persoane, etc.) sau din alte aspecte rezultă îndoiala cu privire la discernământul persoanei la momentul săvârşirii infracţiunii, ceea ce nu este cazul de faţă.

În opinia judecătoarei, Mario Iorgulescu avea discernământ la momentul producerii accidentului.


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!