Mario Iorgulescu, prins şi internat cu forţa după ce a fugit dintr-o clinică din Italia

Mario Iorgulescu, prins şi internat cu forţa după ce a fugit dintr-o clinică din Italia

Avocaţii familiei Iorgulescu au anunţat luni că Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fugit din clinica unde era internat în Italia, fiind însă prins şi internat cu forţa într-o altă clinică.

FOTO Arhivă Adevărul

FOTO Arhivă Adevărul

Unul dintre avocaţii familiei Iorgulescu a anunţat că, pe data de 5 mai, Mario Iorgulescu a părăsit clinica din Italia unde era internat, fără permisiunea medicilor, fiind prins cu ajutorul carabinierilor şi internat cu forţa într-o altă clinică, la terapie intensivă, potrivit Agerpres .

Potrivit sursei citate, avocaţii au solicitat instanţei ca procesul să se desfăşoare cu uşile închise, fără prezenţa presei, şi amânarea dezbaterilor, pentru a da posibilitatea lui Gino Iorgulescu să fie prezent în sala de judecată. Primul termen de judecată era prgramat luni, la Curtea de Apel București, în dosarul în care Mario Iorgulescu a fost condamnat în primă instanţă la 15 ani şi opt luni de închisoare cu executare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor (cocaină), în legătură cu accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.

Procesul, amânat pentru 26 iunie

Mario Iorgulescu a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, fiind în prezent în Italia. Sentinţa finală va fi dispusă de Curtea de Apel Bucureşti.

Un martor al groaznicului accident a povestit în instanţă scene oribile de la locul impactului şoferul din cealaltă maşină fiind găsit aruncat pe jos - "stătea ca un covrig, era tot rupt în el, îl ţineau doar pantalonii".

"Martorul a descris coliziunea ca pe "un şut pe care îl dai la minge", vehiculele nu s-au răsturnat, ci s-au târât. Autoturismul (lui Iorgulescu, n.r.) a ajuns cu faţa spre Chitila, urcat pe bordură, aproape lipit de un stâlp, ca şi cum ar fi fost parcat lateral. Celălalt autoturism era în flăcări în partea din faţă, la capota motor, unde avea distrugeri mari. Imediat după coliziune, a oprit martorul, a sărit din maşină şi a mers cu gândul să îl scoată de acolo, dar când a mers spre maşină l-a văzut pe acesta pe iarbă, pe câmpul de lângă vehicul. Conform martorului, victima "stătea ca un covrig, era tot rupt în el, îl ţineau doar pantalonii", era pe câmp în lateral pe partea dreaptă a autoturismului. Martorul a presupus că victima a fost proiectată pe uşa din dreapta a maşinii, după care uşa s-a blocat la loc. Victima avea ochii închişi, martorul ţipa la ea cât putea de tare, gândindu-se că, dacă ar încerca să o mute, i-ar face mai mult rău, nici nu credea că era mort, fiind sigur că medicii îl vor salva. Cât martorul era lângă victimă, în zonă au venit şi alte persoane în trecere. A strigat la ele să vină ambulanţa, apelând el însuşi numărul de urgenţă. Ambulanţa a sosit în circa 7-8 minute, iar în această perioadă a venit o femeie care spunea că e asistentă, i-a pus mâna la gât şi a spus că era mort şi că se duce la celălalt şofer să îl salveze, adică la inculpat", a relatat martorul, a;á cum reiese din motivarea deciziei din 10 februarie.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”