Mario Iorgulescu, condamnat în primă instanță la 15 ani și 8 luni de închisoare

Mario Iorgulescu, condamnat în primă instanță la 15 ani și 8 luni de închisoare

Mario Iorgulescu a fost condamnat în primă instanță de Tribunalul București la 15 ani și 8 luni închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat de omor, după ce în noaptea de 7-8 septembrie 2019 a provocat un accident, în urma căruia un om și-a pierdut viața. El trebuie să plătească și câte 100.000 euro și 50.000 lei pentru două dintre părțile civile. Soluția nu este definitivă.

Mario Iorgulescu, condamnat la închisoare cu executare, în primă instanță

Mario Iorgulescu, condamnat la închisoare cu executare, în primă instanță

Decizia Tribunalului București era așteptată de miercuri, 8 februarie, dar instituția a anunțat că amână cu două zile pronunțarea sentinței. Decizia de astăzi nu este definitivă, astfel că, dacă va fi contestată, procesul va continua la Curtea de Apel București.

Pedeapă maximă pentru Mario Iorgulescu

Procesul s-a încheiat pe 13 ianuarie anul acesta . La ultimul termen, avocaţii lui Mario Iorgulescu au cerut ca el să fie tras la răspundere pentru ucidere din culpă, şi nu pentru omor. Instanța le-a respins solicitarea.

La ultimul termen al procesului judecat la Tribunalul București a fost audiat în calitate de martor și Alexandru Pițurcă, fiul fostului selecționer Victor Pițurcă, care a susținut că Mario i-a cerut bani de curând, potrivit gsp.

La ultimul termen al procesului, s-au vizionat și înregistrările cu accidentul, procurorul a explicat că Mario Iorgulescu a consumat cocaină înainte de accident, iar familia victimei a solicitat 150.000 de lei daune materiale și daune morale de câte 250.000 de euro pentru fiecare dintre cele două parți civile, sume care ar trebui plătite de asigurator.

Procurorul a solicitat pedeapsă maximă pentru Mario Iorgulescu. În replică, avocații lui Mario au au pledat pentru lipsa de discernământ a clientului lor, despre care au afirmat, în sala de judecată, că „e o persoană cu un handicap mental constatat”.

Judecat și în Italia

Mario Iorgulescu e judecat în Italia pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

În noaptea de 7 spre 8 septembrie 2019, Mario Iorgulescu, care se afla la volanul unei maşini de lux, a intrat pe contrasens şi a lovit o altă maşină, omorându-l pe şoferul acesteia, Daniel Vicol (24 de ani), tatăl a doi copii. În urma analizei probelor biologice s-a stabilit că Mario Iorgulescu avea 1,96 g/l şi era sub influenţa cocainei.

Primul mandat european de arestare a fost emis pe numele acestuia în mai 2020, când Tribunalul Bucureşti a dispus arestarea sa preventivă în dosarul de omor.

Cel de-al doilea mandat european de arestare a fost emis pentru condamnarea definitivă la 3 ani de închisoare cu executare pentru complicitate la lipsire de libertate, pentru o faptă anterioară accidentului, decisă în aprilie anul trecut de Curtea de Apel Bucureşti.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”