Marinarul român ținut ostatic, salvat din mâinile rebelilor Houthi. Când se întoarce tânărul acasă
Românul ținut ostatic de rebelii Houthi de mai bine de o lună are toate șansele să se întoarcă acasă. Tânărul marinar a fost scos din zona de conflict, în prezent fiind cazat într-un loc sigur din orașul Huday-dah.
Cargoul fusese capturat de rebelii Houthi FOTO shippspotting.com
Bărbatul așteaptă ca oficialii de la Ministerul român de Externe să facă formalitățile cu statul Yemen, pentru a se putea întoarce acasă, relatează Știrile Pro TV .
Ciprian Soare, de profesie electrician, a fost ținut ostatic mai bine de trei săptămâni la bordul navei Galaxy Leader, sub pavilion Bahamas, Acesta, alături de ceilalți membrii ai echipajului, au fost duși în orasul Hudaydah. Acolo așteaptă să fie preluat de oficialii români.
Deoarece țara noastră nu are relații diplomatice cu Yemen, este posibil ca negocierile să fie purtate de țările partenere, Iordania sau Oman. Negociatorii români au transmis că marinarul este în siguranță, a fost evaluat din punct de vedere medical și se află în afara oricărui pericol.
Și el, dar și ceilalți membri ai echipajului se află într-un hotel, în afara zonei de conflict. Mai mult decât atât, tînărul a reușit să vorbească dimineață cu familia lui după ce viceministrul de externe din Yemen a făcut posibil acest lucru.
Cargoul a fost capturat în Marea Roșie
Un marinar român se află la bordul navei care a fost capturată de rebelii Houthi î n Marea Roșie, potrivit unui comunicat al MAE, din data de 20 noiembrie. Israelul a anunțat că nava cargo a fost sechestrată de rebeli din Yemen, incidentul fiind catalogat drept „un act de terorism iranian” cu urmări grave. Pe X / Twittter circula imagini neverificate care ar prezenta momentul capturării navei de către rebeli.
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat prezența la bordul navei Galaxy Leader a unui cetățean român. Este vorba despre un tânăr, de profesie electrician.
„La data de 19 noiembrie a.c., nava Galaxy Leader, sub pavilion Bahamas, care naviga în Marea Roșie, a fost capturată de către milițiile Houthi și dusă lângă coasta statului Yemen, iar din informațiile de primă sesizare, printre membrii echipajului s-ar afla și un cetățean român.
Din dispoziția ministrului afacerilor externe a fost activată Celula de Criză Interinstituțională, fiind demarate procedurile standard pentru astfel de cazuri care implică cetățeni români.
Sursa: adevarul.ro