Marinarii din populaţia maori, primii exploratori ai Antarcticii (studiu)

Marinarii din populaţia maori, primii exploratori ai Antarcticii (studiu)

Marinarii polinezieni din populaţia maori au călătorit în Antarctica cu câteva secole înaintea exploratorilor occidentali cărora le este atribuită, în general, descoperirea în secolul al XIX-lea a acestui continent acoperit de gheaţă, potrivit unui studiu publicat în Noua Zeelandă , informează AFP.

Noua cercetare, publicată săptămâna trecută în Journal of the Royal Society of New Zealand, dezvăluie că marinarii maori au ajuns în Antarctica cu mult timp înainte să o facă primii occidentali, în anii 1820.

"Există o foarte îndelungată istorie de conexiuni cu Antarctica... am găsit urme ale unor călătorii spre apele Antarcticii de pe vremea primelor călătorii pe mare", a declarat Priscilla Wehi, reprezentantă a Institutului de cercetări guvernamentale Manaaki Whenua din Noua Zeelandă.

Cercetătorii neozeelandezi se bazează mai ales pe descoperirea unor opere de artă ale populaţiei maori şi pe poveşti tradiţionale transmise pe cale orală pentru a dovedi existenţa acestor călătorii foarte vechi spre Antarctica întreprinse de această populaţie băştinaşă.

Marinarii maori parcurgeau distanţe vaste între insulele din Oceanul Pacific la bordul ambarcaţiunilor lor.

Cercetătorii locali sunt de părere că prima călătorie spre apele Antarcticii este chiar mai veche decât sosirea populaţiei maori în Noua Zeelandă, eveniment care s-a petrecut în secolul al XIV-lea.

"Am găsit relatări polineziene despre călătorii până în apele antarctice întreprinse de Hui Te Rangiora şi echipajul lui de pe barca Te Ivi O Atea, probabil la începutul secolului al VII-lea", a precizat aceeaşi cercetătoare neozeelandeză.

Poveştile orale ale populaţiei maori, care au fost studiate de cercetători, fac referire la "un loc acoperit de ceaţă şi întunecat, pe care Soarele nu îl atinge" şi la piscuri care seamănă cu aisberguri "ce străpung cerul şi sunt lipsite de vegetaţie".

Sculpturi şi ţesături maori stau de asemenea mărturie pentru aceste explorări timpurii ale Antarcticii.

Cercetătoarea Priscilla Wehi i-a felicitat pe autorii studiului şi consideră că noua cercetare scoate la lumină un fragment din "istoria indigenă" a populaţiei maori. AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…