Marile tuneluri de pe Autostrada Lugoj - Deva intră în șantier. Ce rol important vor avea ecoductele de doi kilometri

Marile tuneluri de pe Autostrada Lugoj - Deva intră în șantier. Ce rol important vor avea ecoductele de doi kilometri

Constructorii celor nouă kilometri rămași nefinalizați din Autostrada A1 Lugoj - Deva vor putea începe lucrările la cele două tuneluri ale viitorului sector de autostradă din vestul României.

Autostrada Lugoj - Deva, zona unde vor fi construite tunelurile. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Autostrada Lugoj - Deva, zona unde vor fi construite tunelurile. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Ministerul Transporturilor a emis Autorizația de Construire pentru cele două tuneluri de circa 2,13 kilometri de pe Autostrada Lugoj - Deva, arată economedia.ro .

Viitorul tronson de autostradă de la limita județelor Hunedoara și Timiș se află în șantier din vara anului 2023, mai puțin secțiunea de circa cinci kilometri pe care au fost proiectate ecoductele (video).

Lucrările vizate de autorizația de construire vizează construcția celor două tuneluri, a unui viaduct și a unui pasaj.

„Sunt lucrări de colectare și evacuare a apelor pluviale, lucrări de consolidare, lucrări de poduri, pasaje viaducte (viaduct pe autostradă peste vale și drum forestier, viaduct pe autostradă peste DC 144 și pasaj pe autostradă peste drum agricol), lucrări de tuneluri (Tunel 1: zona portal intrare calea 1 + 2, calea 1 între km 52+861 și km 53+276, calea 2 între km 52+841 și km 53+209, și tunel 2: zona portal intrare (calea 1 + 2), calea 1 între km 53+600 și km 54+440, calea 2 între km 53+580 și 55+405, zona portal ieșire calea 2)”, se arată în autorizația de construire emisă în 23 august 2024.

Valoarea lucrărilor la secțiunea cu tuneluri este estimată la circa 843 de milioane de lei, fără TVA.

Autostrada Lugoj - Deva are 100 de kilometri traversează județele Timiș și Hunedoara, din vestul României. Primul dintre cele patru tronsoane ale sale, în lungime de 28 de kilometri a fost finalizat în 2013 în județul Timiș. Construcția celorlalte trei loturi, care traversează județele Timiș și Hunedoara, a început în anul următor, iar acestea au fost date în folosință, cu excepția tronsonului de nouă kilometri aflat în prezent în șantier, în perioada 2017 – 2019.

Lucrările la sectorul numit și Autostrada cu tuneluri, cu o lungime de 9,13 kilometri, au fost oprite din 2017. Licitația a fost reluată de CNAIR, iar în 2022 contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la tronsonul Margina-Holdea, inclusiv a tunelurilor, a fost atribuit unei asocieri conduse de Spedition UMB, pentru suma de peste 1,8 miliarde de lei, fără TVA, bani alocați de statul român prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Culoare verzi de trecere

Tunelurile de pe tronsonul Holdea - Margina au fost solicitate încă din 2010 de mai multe organizaţii de mediu, printr-un memorandum transmis Comisiei Europene. Ele ar urma să faciliteze traversarea autostrăzii printr-un „culoar verde”, destinat carnivorelor mari din zona Munţilor Apuseni, a Munţilor Poiana Ruscă și a Defileului Mureşului. Acordul de mediu a trebuit revizuit pentru includerea tunelurilor în planurile autostrăzii.

„Soluţiile tehnice rezultate în urma analizelor multiple, respectiv viaduct şi tunel forat au fost alese pentru a păstra habitatul natural existent, utilizat în prezent atât de speciile de carnivore, cât şi de unele specii care ar putea atrage carnivorele mari şi pentru a nu altera coridorul ecologic printr-o împădurire artificială, care ar schimba relieful şi caracteristicile zonei. În plus soluţia tunel forat păstrează complet neafectată zona de deasupra tunelului, realizându-se conservarea intactă a arealului, dar şi economii suplimentare prin eliminarea defrişărilor”, arăta acordul de mediu revizuit, aprobat de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș.

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au termen de execuție de 34 de luni, de la data semnării contractului, în 2022, astfel că ar putea fi finalizate în 2026.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO George Simion, îngropat definitiv de Diana Șoșoacă! / „Simion este format de serviciile secrete și nici prea straight nu este”

2 O informație care dă fiori, dar spune multe și despre ce se știe în „marile cancelarii”

3 O imagine cât o mie de cuvinte...

4 Încă o familie de „obscuri” cu avere uriașă

5 VIDEO Hopaaa, ce avem noi aici?