Mariane, tată, cu Stegarul Dac ce faci, îl iei consilier?

Mariane, tată, cu Stegarul Dac ce faci, îl iei consilier?

Ne-njură traco-geții de li se zguduie tastatura, de vreo două zile. Ne-njură cretinii de la PNL. Dragi cititori, am înnebunit noi? Priviți imaginile de mai jos, și o să vedeți de unde a fost extras Marian Munteanu. Din ce grup de chelari, șerbănești, constantincojocari, stegarodaci și dacopați. Numai expirați ai tristeții. Ei sunt societatea civilă? Ei sunt viitorul acestei țări? Ei sunt speranța și mântuirea? Acești bieți donquijoți frustrați gata de internare pe la Săftica, unii dintre ei? Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Marian Munteanu, membru-fondator al „Grupului pentru România“, apare în mai multe fotografii alături de ei.

Imaginile sunt publice, sunt mândria unui site traco-getic, certitudinea.ro, spre ilustrarea articolului „Comunicat. Grupul pentru România (GpR) despre identitatea traco-geto-dacică”, potrivit înliniedreapta.net. Într-o altă fotografie de la întâlnirile „GpR”, alături de Marian Munteanu apare şi liderul prorus al partidului Noua Dreaptă, Tudor Ionescu.

Marian Munteanu a vorbit, în ianuarie, la Realitatea TV, despre înfiinţarea „Grupului pentru România“, care a luat naştere, în 10 Decembrie, şi care îşi propunenea „să încurajeze dialogul, dezbaterea şi căutarea de soluţii“ şi "să asigure restabilirea drepturilor de proprietate ale românilor asupra ţării lor, să apere valorile identitare ale civilizaţiei româneşti". „Cum dragul nostru prieten Florin Zamfirescu a zis, nu numai că nu este un grup închis, ci dimpotrivă. Este un grup care îşi propune să încurajeze dialogul şi dezbaterea şi căutarea de idei. Avem nevoie de acest spirit de unitate şi de dialog, de dezbatere serioasă şi m-am apropiat cu toată dragostea. Am întâlnit acolo prieteni vechi şi dragi, şi oameni de mare calitate. Nu este obligatoriu ca toţi să fim neapărat de acord unii cu alţii cu privire la toate problemele ci la o problemă fundamentală, aceea că suntem proprietari în această ţară şi dorim să ne apărăm calitatea de proprietari în România“, spunea Marian Munteanu, la Realitatea TV, în ianuarie 2016. „Eu unul voi sluji cu toată prietenia eforturile coagulate ale acestor oameni, care împreună, sunt convins, vor avea un cuvânt de spus în dezbaterea publică din ţara noastră. Noi încurajăm toate grupurile cetăţeneşti, civice, toate grupările de oameni preocupaţi de aceste probleme. Să încercăm să comunicăm, să fim alături, să oprim această dezbinare pe care, unii, au întreţinut-o sistematic. O putem opri prin dialog şi printr-un spirit românesc“, a concluzionat Marian Munteanu. Marian Munteanu a fost desemnat, marţi, de PNL drept canddiatul partidului la Primăria Capitalei, decizie care a însemnat, inclusiv, înscrierea acestuia în PNL.

Oameni buni, noi suntem nebuni? Poate că da. Chiar uitasem că în plină exacerbare a „Fenomenului USL”, PNL l-a premiat pe Stegarul Dac... Mai mult ca sigur va fi consilierul de nădejde, la primărie, al Noului Mesia...










populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!

5 VIDEO Imagini de la atacul Ucrainei în Rusia...