Mariana Gheorghe, şefa Petrom, nu este de acord cu tranzacţionarea a 20% din producţia de gaze pe bursă. „Distorsionează piaţa şi nu există cerere“

Mariana Gheorghe, şefa Petrom, nu este de acord cu tranzacţionarea a 20% din producţia de gaze pe bursă. „Distorsionează piaţa şi nu există cerere“

Întrebată cum este afectată Petrom, unul din cei doi mari producători interni de gaze naturale, alături de Romgaz, de decizia de a vinde pe bursă o parte din producţie, ea a spus că „această decizie este dovada că nu avem o piaţă lichidă, iar intervenţia aceasta administrativă bineînţeles că distorsionează activităţile noastre comerciale, mai ales că avem clienţi mari, cu un anumit specific, avem piaţă reglementată, care are un anumit specific şi ea. Deci a interveni doar pe un anumit segment distorsionează celelalte segmente“, a spus ea, potrivit sursei citate .

Ea a menţionat că va avea discuţii cu oficialii Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) pentru „pentru a ajunge la un nivel care să fie cel mai puţin distorsionant“.

„Am luată notă de acest procent (20% - n.r.), dar credem că este mai trebuie să aşteptăm puţin. Vom discuta şi noi cu autoritatea de reglementare pentru a ajunge la un nivel care să fie cel mai puţin distorsionant în piaţa de gaze şi electricitate, care oricum este distorsionată şi trece printr-o reformă structurală foarte puternică“, a afirmat ea.

De menţionat că procentul respectiv vine după ce se extrag din total cantităţile destinate populaţiei, consumul propriu tehnologic din conducte şi consumul din termocentralele producătorilor de gaze, respectiv cea de la Brazi a Petrom şi cea de la Iernut a Romgaz.

Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE, anunţa recent că de la 1 ianuarie 2015 producătorii vor avea ca obligaţie tranzacţionarea a 50% din producţie, faţă de 20% în prezent, ceea ce va avea ca efect scăderea valorii facturilor la gaze naturale.

De la 1 martie 2015 atât furnizorii cât şi importatorii vor fi obligaţi să tranzacţioneze pe bursele de gaze.

În prezent, tranzacţii cu gaze pot avea loc atât pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), cât şi pe OPCOM.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Pe asta ați citit-o?

2 Putin: „NATO a decis să intre în război cu Rusia” / Textul integral al declarației președintelui rus. Este România amenințată?

3 De citit...

4 VIDEO Pe cerul Spaniei, chiar înainte de inundațiile devastatoare

5 S-a deschis Cutia Pandorei? / Rusia amenință cu arme pe care nu le-a folosit încă dacă Ucraina o atacă cu ATACMS