Marian Mârzac va putea părăsi domiciliul după ce ICCJ a stabilit control judiciar în cazul său

Marian Mârzac va putea părăsi domiciliul după ce ICCJ a stabilit control judiciar în cazul său

Marian Mârzac, cercetat alături de fostul preşedinte al ASF, Dan Radu Ruşanu, şi omul de afaceri Ilie Carabulea, va putea părăsi domiciliul după ce ICCJ a schimbat, vineri, definitiv, arestul la domiciliu în cazul său cu controlul judiciar.

Instanţa supremă a judecat, vineri, contestaţiile făcute de omul de afaceri Ilie Carabulea şi Marian Mârzac, fost membru al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), împotriva unei decizii prin care Curtea de Apel Bucureşti a menţinut măsurile preventive în cazul lor.

După deliberări instanţa supremă a înlocuit măsura arestului la domiciliu în cazul lui Marian Mârzac cu controlul judiciar în cadrul căruia va trebui să respecte o serie de obligaţii stabilite de lege.

În cazul omului de afaceri Ilie Carabulea instanţa respins contestaţia, decizia fiind definitivă în cazul celor doi.

În dosarul "Carpatica", procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată, în 24 aprilie, pe fostul preşedinte al ASF Dan-Radu Ruşanu , pe omul de afaceri Ilie Carabulea şi pe Marian Mârzac.

Ilie Carabulea, proprietar al firmelor SC Atlassib SRL şi SC Transcar SRL, societăţi prin intermediul cărora deţinea şi controla în mod indirect societatea de asigurări Carpatica Asig SA, a fost trimis în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă, dare de mită, folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată şi instigare la uz de fals, potrivit DNA.

Marian Mârzac, fost director general al SC Carpatica Asig SA, la data faptelor membru neexecutiv în Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară, a fost deferit justiţiei pentru constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită, trafic de influenţă, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit.

Dan Radu Ruşanu, la data faptelor preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, este judecat pentru constituirea unui grup infracţional organizat, influenţarea declaraţiilor, aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Radu Mustăţea - la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, iar ulterior şi preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România, Elena Rusu - membru în conducerea SC Carpatica Asig SA, Ina Ana Crudu - fost director general la SC Carpatica Asig SA, soţia fostului ministru de Finanţe Daniel Chiţoiu , Laura Elena Chiţoiu - fost director al Direcţiei Avizări din ASF, Ioan Opriş - expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ioan Dacian Vinereanu - persoană din anturajul lui Mustăţea, Georgel Călin - fost secretar general al ASF, Corneliu Silviu Modlveanu - fost vicepreşedinte al ASF, conducătorul Sectorului Asigurări şi cumnatul lui Adrian Năstase , avocatul Dan Odobescu, suspendat de drept din Baroul Bucureşti şi proprietar al unei societăţi de asigurări.

Totodată, procurorii au trimis în judecată şi societatea Carpatica Asig SA, pentru cumpărare de influenţă şi dare de mită.

Procurorii au arătat, în rechizitoriul trimis instanţei, că în anul 2012, SC Carpatica Asig SA, companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip RCA, avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11 milioane de euro.

Începând din mai 2013, Carabulea, Mustăţea şi Mîrzac "au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale SC Carpatica Asig SA", potrivit procurorilor.

"Carabulea Ilie (persoana care deţine indirect şi controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant, pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la SC Carpatica Asig SA în perioada 16.05.2012 - 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea ASF. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia SC Carpatica Asig SA şi pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piaţa asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Potrivit anchetatorilor, ca intermediar în relaţia dintre Carabulea şi Mîrzac a fost desemnat Radu Mustăţea, membru în consiliul de administraţie al SC Carpatica Asig SA, acesta având rolul de a comunica "rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac Marian, precum şi informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă".

Gruparea ar fi fost sprijinită, potrivit procurorilor, de Radu Dan Ruşanu, de alte persoane din conducerea ASF, respectiv Georgel Călin, Laura Chiţoiu şi Moldoveanu Corneliu Silviu, precum şi de Dan Odobescu.

La rândul lor, Ina Crudu, Elena Rusu şi Ioan Dacian Vinereanu au aderat sau au sprijinit gruparea infracţională constituită, susţin anchetatorii.

Sursa: mediafax.ro


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”