Marian Godină, despre accidentul de la 2 mai: „Trebuie demiși șefii polițistului de la mic la mare, până la șeful Poliției Române“ VIDEO

Marian Godină, despre accidentul de la 2 mai: „Trebuie demiși șefii polițistului de la mic la mare, până la șeful Poliției Române“ VIDEO

Polițistul Marian Godină consideră că toți șefii polițistului care nu l-au testat pe tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai trebuie demiși, inclusiv șeful Poliției Române.

Matei Vlad Pascu, tânărul drogat care a provocat o dublă tragedie pe litoral

Matei Vlad Pascu, tânărul drogat care a provocat o dublă tragedie pe litoral

Într-o postare pe Facebook, polițistul Marian Godină atacă dur sistemul după ce oamenii legii din Constanța nu l-au testat cu un aparat drug test pe tânărul Matei Vlad Pascu care a provocat o dublă tragedie în weekend.

Roberta Dragomir (20 de ani) și Sebastian Adrian Olariu (21 ani) ar trăi acum dacă polițiștii care l-au depistat pe șoferul drogat, cu droguri asupra lui, nu l-ar fi lăsat să urce, din nou, la volan..

Motivul este incredibil: în tot sudul litoralului există un singur drug test . Aparatul se află la Poliția Mangalia, iar polițistul care îl folosește, spun oamenii legii, era în concediu medical.

„Sunt sigur că nu s-a găsit acolo un aparat drug test, de aceea și cred că trebuie demiși șefii polițistului de la mic la mare, până la șeful Poliției Române.

Pentru că e de neconceput ca în plin sezon estival, într-o stațiune care nu e renumită pentru consum de suc de soc, poliția să nu aibă câteva aparate drug test.

În altă ordinde de idei, pentru că tot văd că unii (în special polițiști) găsesc lipsa acelui aparat drept scuză, las aici articolul 22 indice 1 din OUG 195/02 în care e prevăzut că șoferul putea fi dus la spital în vederea recoltării de sânge și putea fi lăsat fără permis până a doua zi la ora 8, doar în urma examinării medicale. (făcute desigur de medic, nu de polițist)

Art. 22 (1) Retragerea permisului de conducere se dispune de către poliţia rutieră şi în cazul în care titularul acestuia nu a putut fi supus testării în vederea stabilirii concentraţiei de alcool pur în aerul expirat sau testării preliminare a prezenţei în organism a unor substanţe psihoactive, iar în urma efectuării examinării medicale s-au constatat elemente clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive, cu ocazia procedurii de recoltare a mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, eliberându-se o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere fără drept de circulaţie.

(2) Retragerea permisului de conducere se dispune până la ora 8.00 a zilei următoare, dar nu mai puţin de 12 ore“, scrie Marian Godină pe pagina de Facebook.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…