Marian Godină împărtăşeşte cu prietenii virtuali toate experienţele pe care le trăieşte. De puţin timp este tatăl unei fetiţe, lucru care, spune el, l-a făcut să-şi dea seama câte eforturi face soţia sa pentru creşterea micuţei, deşi amândoi sunt implicaţi în acest proces.
"Mama duce cele nouă luni de sarcină, ea adoarme cu dureri lângă soţul neputincios, ea este cea care trece prin greul naşterii. Tot ea este cea care pune câteva kilograme în plus, eventual nişte celulită pe coapse, spre dispreţul vreunui beţivan aflat la mare „pentru a se uita după ţâţe şi buci”, a precizat poliţistul.
Marian Godină spune la final că „mamele merită toată aprecierea şi respectul nostru, iar dacă vreodată le comentaţi mamelor voastre, să vă fie ruşine, măgarilor care sunteţi voi măgari! Valabil şi pentru mine”.
"Am văzut fete care nu arată bine"
Cunoscutul realizator de vloguri despre tehnologie George Buhnici, în vârstă de 41 de ani, a stârnit un nou val de reacţii pe reţelele sociale cu cele mai recente declaraţii. Într-un interviu pentru „XNS”, emisiune difuzată de Antena 1, Buhnici a făcut declaraţii halucinante de la festivalul Neversea.Părerile sale tranşante despre aspectul fizic al tinerelor care nu au grijă de corpul lor şi care se afişează în costum de baie „cu celulită şi vergeturi” au stârnit un val de reacţii în mediul online. Susţinător al sportului, George Buhnici a afirmat că „mi se pare că ar trebui să le spunem oamenilor din jurul nostru când arată bine că arată bine şi am văzut fete care arată foarte bine aici”.
„Am văzut şi fete care nu arată bine şi nu aş vrea să se interpreteze, dar suntem la festival şi putem da vina pe orice. E după ora la care puteam să şi fi consumat, habar n-am. Dar, serios, mai mergeţi pe la sală, fetelor! Venim la mare ca să vedem piele şi aş vrea ca pielea aia să nu aibă vergeturi.
Deci, dacă aţi investi în săliţă cât investiţi în tatuaje, cred că am fi toţi mai bine. Încurajez pe toată lumea să dea un pic pe la sală”, a precizat Buhnici.
Mai mult decât atât, jurnalistul a continuat să uimească publicul, afirmând că "şanşa vieţii mele e o soţie care arată ca o minoră" .