Maria Zaharova, noi amenințări pentru Occident: „Radiația nu are nevoie de viză”

Maria Zaharova, noi amenințări pentru Occident: „Radiația nu are nevoie de viză”

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de Externe, a amenințat Occidentul spunând că „radiația n-are nevoie de o viză” ca să treacă granițele. Declarația ei vine în contextul în care Uniunea Europeană a suspendat acordul prin care rușii primeau vize mai ușor.

Maria Zaharova FOTO Profimedia

Comentariul Mariei Zaharova a fost făcut când jurnaliștii ruși au întrebat la un brifieng de presă care este situația de la centrala nucleară Zaporojie.

Aceasta a afirmat că ONU și statele occidentale „au opinii despre violurile în grup și lucrurile de acest fel. Ei știu sigur că rușii le fac. Când este vorba de alte crime, ei îndreaptă imediat degetul către Moscova”.

De asemenea, ea a subliniat că Uniunea Europeană (UE) „este acum ocupată de o decizie mai importantă - dacă să emită sau nu vize rușilor”.

„Dar radiația nu are pașaport. Ea nu are nevoie de o viză să treacă granițele. Dacă ceva se întâmplă la Zaporojie nu va fi despre vize, pașapoarte sau granițe”, a spus ea.

„Regimurile liberale europene au luat multe decizii autodistructive și sinucigașe. Poate asta este doar o altă monedă în pușculiță”, a adăugat aceasta, scrie Hotnews.

Atac dur la adresa României

Miniștrii de Externe ai statelor membre ale UE au decis miercuri să îngreuneze procedura prin care rușii pot obține vize de călătorie în blocul comunitar, făcân-o mai de lungă durată. Nu s-a ajuns la un acord asupra unei interdicții complete a acordării de vize, cum a cerut Ucraina și mai multe state europene.

La același briefing de presă, Zaharova a acuzat România că oferă armament Ucrainei sub presiunile NATO și a cerut guvernului de la București să facă publică situația.

„Autoritățile române simt evident un disconfort moral legat de îndeplinirea directivelor NATO de a trimite tot mai multe transporturi mortale, dându-și seama de consecințele reale ale acestei politici motivate de ideologie. În locul acestei rușini false, ei ar trebui să recunoască totul”, a cerut Zaharova.

„Trimiterea repetată de arme naționaliștilor ucraineni cu care să lupte împotriva propriului popor nu face decât să prelungească conflictul (în caz că Bucureștiul nu știe asta) și duce la mai multe victime”, a mai spus ea.

Ea a susținut că persoanele care care oferă arme Ucrainei, „împărtășesc responsabilitatea cu regimul naționalist de la Kiev pentru crimele, sângele și suferința pe care doar le vor înmulți.”

„Dacă oficialii români cred că toate acestea sunt irelevante, este opinia lor. Dar ar fi frumos să împărtășească niște 'dezvăluiri' despre aceste transporturi. Ce trimit ei regimului de la Kiev?”, a întrebat aceasta retoric.

Inspectori ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică au sosit joi la centrala nucleară Zaporojie , controlată de ruşi în sud-estul Ucrainei. Un reporter al agenţiei Reuters a văzut echipa AIEA sosind la centrală într-un mare convoi cu o prezenţă puternică a soldaţilor ruşi în apropiere.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 A cumpărat clubul de la cine nu trebuie? Americanii susțin că Dan Șucu nu este patron la Genoa