Silviu Stănculescu a fost unul dintre cei mai iubiți actori români din „generația de aur” a cinematografiei din România.

Silviu Stănculescu a murit la 23 octombrie 1998, la vârsta de 66 de ani, la Spitalul Victor Babeș, unde fusese internat cu diagnosticul de leucemie. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Marele actor s-a născut la 24 ianuarie 1932, la Timișoara. A absolvit în anul 1956 Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti, la clasa Anei Barcan, fiind coleg cu marii actori ai generaţiei de aur – de la clasa Mihai Popescu ( Amza Pellea şi Draga Olteanu-Matei), de la clasa Nicolae Băltăţeanu (Constantin Rauţchi, Gheorghe Cozorici, George Constantin), de la Cinematografie (Flavia Buref), de la clasa Aurei Buzescu (Sanda Toma, Victor Rebengiuc , Silvia Popovici şi Mircea Albulescu).

Silviu Stănculescu

A urmat o lungă carieră de succes, având apariţii în peste 40 de producţii cinematografice.

Câteva din piesele în care a fost distribuit sunt “Meşterul Manole”, „Mănăstirea din Parma”, „Omul care aduce ploaia”, „Maşina de scris”, „Harap Alb”.

În anul 1962, a debutat în film în rolul Ilieș, iubitul Doinei, muncitor la Rafinăria Vega, ilegalist comunist, din „Străzile au amintiri”, regizat de Manole Marcus, în care rolurile principale au fost interpretate de actorii Antoaneta Glodeanu, Silviu Stănculescu și Constantin Dinulescu.

Au urmat alte filme în care a fost distribuit, precum „La patru pași de infinit” (1964) – rolul sublocotenentului Mihai, „Cerul începe la etajul III” (1967) – Mihai, „Puterea și adevărul” (1972), „Conspirația” (1973), „Capcana” (1974), „Evadarea” (1975), „Ultima noapte a singurătății” (1976), „Acțiunea „Autobuzul” (1978) – rolul Marius Mardopol, „Revanșa” (1978) – subsecretarul de stat Alexandru Rioșanu, „Din nou împreună” (1978), „Manole – Meșter valah” (1978), „Vlad Țepeș” (1979) – personajul Sava, „Munții în flăcări” (1980) – episcopul Andrei Șaguna, „Șantaj” (1981) – medicul legist Vlase, „Orgolii” (1982) – fostul procuror Constantin Redman, „Plecarea Vlașinilor” (1983), „Întoarcerea Vlașinilor” (1984), „Trenul de aur” (1986) – ministrul de externe Grigore Gafencu, „Noi, cei din linia întâi” (1986) – general sovietic, „Liceenii” (1986) – tatăl lui Șerban, „Pădurea de fagi” (1987) – colonel român, „François Villon – Poetul vagabond” (1987), „Mircea” (1989), „Începutul adevărului (Oglinda)” (1994), „Stare de fapt” (1995) sau „Triunghiul Morții” (1999), scrie Rador.

A fost director al Teatrului de Comedie din București, între anii 1981-1990. A cochetat şi cu opereta, fiindcă vocea sa de bas l-a recomandat pentru rolul lui Don Basilio din „Nunta lui Figaro”.

În perioada 1980 – 1989, a avut şi o carieră politică, fiind membru al Marii Adunări Naționale.

A fost căsătorit cu Corina Stănescu (Pîrvulescu), o fostă colegă de la liceul din Caracal. În 1962 s-a născut primul lor copil, o fetiță pe care au botezat-o Rodica, care a murit la vârsta de patru ani, în urma unui accident stupid. În 1968, a venit pe lume Catrinel, iar în 1970 Radu.