Marele actor care își dorește cu disperare o relație cu Shakira. Cântăreața „îl roagă să o lase în pace”
De când a devenit o „femeie liberă” Shakira este foarte căutată și dorită de bărbați celebri. Printre ei se numără și un mare actor de la Hollywood, de care se pare însă că artista nu este interesată.
Tom Cruise, îndrăgostit de Shakira FOTO Profimedia
Cu toate că fostul ei soț, Gerard Pique se afișează fericit alături de noua sa parteneră, Shakira, care i-a stat alături timp de 12 ani și l-a făcut tatăl a doi copii, nu pare deloc la fel de dornică să își refacă viața , după despărțire. Cu atât mai mult cu cât se pare că a refuzat „oferta” unui celebru actor de la Hollywood, nominalizat la Premiile Oscar.
Tom Cruise, reuzat de Shakira
Este vorba despre nimeni altul decât Tom Cruise. Shakira „îl roagă pe Tom Cruise să o lase în pace” și susține că bărbatul ar fi „disperat” să o întâlnească, notează publicația Mirror.
Fanii celor doi au lansat deja speculații, în ultimele săptămâni, despre o posibilă relație romantică, între cei doi. Zvonul a venit după ce au fost văzuți împreună, la un eveniment de Formula 1, la începutul acestei luni. Celebra cântăreață columbiană și actorul american s-au întâlnit la Miami, la începutul acestei luni.
În ciuda unei presupuse apropieri, se pare însă că Shakira „nu este interesată”.
De partea cealaltă, vedeta „Top Gun” s-a arătat „extrem de interesat”. Momentan, Shakira nu și-ar dori să se întâlnească cu cineva și să se implice într-o relație, deoarece spune că este concentrată pe familia ei.
Revista Heat susține că „l-a implorat să nu mai flirteze cu ea”, citând o sursă, care a făcut mai multe comentarii despre interacțiunea dintre cele două celebrități.
S-a spus că ei se cunosc „vag” de ani de zile, dar nu au au petrecut timp împreună într-un „cadru relaxat”, până recent.
Sursa a sugerat că Tom a fost „amețit” atunci când a întâlnit-o pe Shakira, adăugând că s-ar fi comportat la fel ca a atunci cân a văzut-o, pentru prima dată, pe fosta sa soție, Katie Holmes.
„A plecat convins că aveau o conexiune reală pe care trebuiau să o construiască”, a spus sursa.
Se presupune că Tom a vorbit cu prietenii despre asta, dar sentimentele nu au fost reciproce. Shakira, ar fi fost pur și simplu „prietenoasă”.
„Nu vrea să-l pună într-o postură jenantă sau să-l supere, dar nu există atracție sau romantism din partea ei – era doar prietenoasă. Este flatată, dar nu este interesată”, a adăugat sursa din anturajul vedetei.
Presa susține că acest mesaj i-a fost împărtășit, politicos, lui Tom Cruise, însă actorul nu pare să se dea bătut prea ușor.
Sursa: adevarul.ro