Rămâne în sufletul publicului cu roluri și replici memorabile. Este vorba despre Marin Moraru care ar fi împlinit astăzi 86 de ani. Puțini știu însă că unul dintre cei mai mari actori ai comediei românești a avut o mare iubire: pe soția sa, Lucia.

În urmă cu mai mulți ani, aceasta a povestit cum s-a cunoscut cu marele actor într-o tabără studențească (ea era încă la liceu), apoi el a invitat-o la un spectacol de-al lui, după care au mers la plimbare. De aici a început o frumoasă poveste de iubire, bazată de respect și multă încredere.

"Ne-am dus şi ne-am plimbat în Cişmigiu. El a zis: „Hai să bem un suc.” Am băut o licoare cu o culoare incertă. Azi nu aş mai bea aşa ceva nici dacă mă omori, dar atunci am supravieţuit. Ne-am mai întâlnit de câteva ori până când a zis el: „Ce-ar fi să ne căsătorim?” Ne-am cununat la Buturugeni într-o bisericuţă de ţară la care era preot un basarabean refugiat, tatăl unei colege de-a lui Marin de la Teatru, Magda Popovici, soră cu Ileana Popovici. Erau o familie de oameni foarte credincioşi şi cântau cu toții superb la slujbe, fetele aveau nişte voci foarte frumoase. Era o bisericuţă cu acoperişul spart prin care intrau păsările nestingherite. În timpul slujbei se găinăţau porumbeii peste noi. Era într-o zi de 29 februarie. Că Dinică ne şi spunea: „Hai, bă, nu vă e ruşine? Vreţi să daţi de băut numai din patru în patru ani? Moraru zicea că ne-am căsătorit pe 29 februarie ca să ni se pară că trece timpul mai greu şi că rămânem tineri. Ce să zic? Eram nişte proşti frumoşi. Am fost căsătoriţi 52 de ani", a povestit Lucia Moraru, realizator de emisiuni radio, într-un articol apărut în revista Formula As.

De la actorul exuberant de pe scenă și de pe micul ecran, cu replici memorabile, acasă, Marin Moraru era un alt om. Nu vorbea prea mult, mai ales când avea de repetat.

"Dragă să ştii că eu aveam un principiu. Când se enerva, foarte rar, că el nu era prea expansiv, îl lăsam în pace. Las’ că-i trece", mărturisea soția sa.

"Văd pufuri mari de nea căzând din cer“

La şcoală, Marin Moraru era Marinuş şi nici mai târziu n-au ezitat prietenii şi colegii de facultate sau de scenă să-l strige astfel. S-a năsut pe 31 ianuarie 1937, o zi care nu i s-a părut deosebită până când a citit „Jurnalul“ lui Mihail Sebastian şi-a descoperit în paginile lui că în anul respectiv, fix în acea zi, ningea la Sinaia „cu fulgi mari cât vrabia“. Pentru el a fost o adevărată revelaţie, iar în cartea „Suntem ce sunt amintirile noastre“, actorul a povestit: „Această personificare a zilei mele de naştere mi s-a întipărit în minte şi ori de câte ori mă gândesc la ea văd pufuri mari de nea căzând din cer“.

Visa să ajungă aviator

În adolescență visa să ajungă aviator, motiv pentru care a dat admitere la Politehnică. Într-o zi, însă, a auzit la radio că se face pregătire şi la Teatru şi n-a stat pe gânduri. „Fugeam de la cursurile de la Politehnică la teatru. Se întâmpla în zilele de duminică“. A dat examen în faţa unei comisii alcătuite din Marcel Anghelescu, Radu Beligan şi Ion Finteşteanu şi a căzut sub linie. I-au permis, totuşi, să participe la lecţii fără să primească note şi anul următor a dat din nou examen de admitere. Atunci l-au primit şi l-au trecut direct în anul II. Şi-a luat diploma de absolvire cu rolul Agamiţă Dandanache în spectacolul „O scrisoare pierdută“ şi, cum a terminat facultatea, a fost repartizat la Teatrul Tineretului, actualul Teatru Mic.

Viața pe scenă alături de mari actori

La vreo cinci ani după încheierea studiilor, Marin Moraru făcea deja parte din distribuţia unor spectacole impresionante din Bucureştiul anilor ’60. La Teatrul Bulandra l-a interpretat pe Crăcănel în „D-ale Carnavalului“, regizat de Lucian Pintilie, alături de o echipă de actori în care mai erau, printre alţii, Toma Caragiu, Grigore Vasiliu Birlic, Gina Patrichi şi Octavian Cotescu.

Nu doar Gheorghe Dinică i-a fost un prieten apropiat, ci şi actorii Mircea Albulescu şi Amza Pellea. Ei doi şi Marinuş săreau din pat la 3.00 noaptea ca să plece la Dunăre la pescuit, iar acolo aşteptau în tăcere să vină crapul ăla mare şi să spargă bambina, cerculeţul de plastic de pe firul undiţei. Dar în ultimii ani, viaţa personală a lui Marin Moraru nu mai era aşa de plină în afara scenei şi a platoului de filmare. Doar citea ziare şi cărţi – „Un veac de singurătate“ a fost unul dintre cele mai dragi romane – se mai uita la televizor sau la filme pe DVD şi îşi făcea cumpărăturile pentru casă. A locuit 52 de ani cu Lucia Moraru, soţia lui, muzicolog de profesie, pe care a zărit-o prima oară într-o vacanţă de iarnă din timpul studenţiei. S-au îndrăgostit şi, în cele din urmă, s-au căsătorit pe 29 februarie 1964, decizie care le-a creat apoi un context numai bun să glumească: „sărbătorim o dată la patru ani“.

S-au bucurat unul de altul, deşi timpul profesional le încâlcea uneori momentele în care şi-ar fi dorit să fie împreună. Şi în ciuda acestui du-te-vin-o de zi cu zi, au crescut doi motani albi cu pete negre: Frac 1 şi Frac 2.

Roluri memorabile

Perioada anilor ’70 a însemnat pentru cariera sa cinematografică prezenţa în distribuţia unor filme precum „Un comisar acuză”, regia Sergiu Nicolaescu, 1974, „Actorul şi sălbaticii”, regia Manole Marcus, 1974, „Toamna bobocilor”, regia Mircea Moldovan, 1975, sau „Iarna bobocilor „, regia Mircea Moldovan, 1977 – ultimele două producţii fiind extrem de apreciate de public.

A făcut roluri celebre şi în filme cum sunt „Faleze de nisip”, regia Dan Piţa, 1982, „Ringul”, regia Sergiu Nicolaescu, 1983, „Cuibul de viespi”, regia Horea Popescu, 1986, „Chiriţa în Iaşi”, regia Mircea Drăgan, 1987 şi „În fiecare zi mi-e dor de tine”, regia Gheorghe Vitanidis, 1987.

La Teatrul Odeon a jucat, în anii 1998 şi 1999 rolurile Pustnicul, Şeicul Masud – „Saragosa” după Jan Potocki, regia Alexandru Dabija şi Titircă – în „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuţiu.

A apărut și în telenovele

După Revoluţia din 1989, Marin Moraru a făcut roluri memorabile pe scena Naţionalului bucureştean, câteva dintre acestea fiind Kostiliov – în „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998, Take – în „Take, Ianke şi Cadîr” de Victor Ioan Popa, regia Grigore Gonţa, 2001 (alături de Dinică şi Beligan fiind, toţi trei, realmente geniali !), Ştefănescu – în „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia Anca Ovanez Doroşenco, 2003 şi Doctorul – în „Egoistul” de Jean Anouilh, regia Radu Beligan, jucată din 2006.

Din anul 2002 era Societar de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.

În perioada recentă, Marin Moraru a fost prezent în producţii TV, fiind apreciat în rolurile Cristofor din „Inimă de țigan” – 2007, Cristofor – în „Regina” (2008), în „Iubire și Onoare” – în rolul Mohamed (2010), în rolul Doctorul Crăciun – din „Pariu cu viața” (2011) şi, în anul 2014, în seria „O nouă viaţă”, unde a dat viaţă Bunicului Ancăi.

Cariera sa artistică cuprinde şi apariţii în scenete TV, cum sunt ”Momentele și schițele” lui Caragiale, magistral interpretate de Marin Moraru, dar şi prezenţe în emisiuni de divertisment.Marele actor s-a stins din viață la 21 august 2016, după o grea suferinţă, la vârsta de 79 de ani.