Marea împărțire, marea curățenie (Țara democrației cu epoleți II)




Marea împărțire, marea curățenie (Țara democrației cu epoleți II)

Puterea are oroare de vid. Tot timpul se gaseste cineva gata sa umple golul. Cand conducerea politica este slaba, mediocra si galonata cu multa incompetenta, alte maini preiau discret sau in forta parghiile pentru a exercita actul de conducere. Poti lasa o tara pe mana unui imatur sau la cheremul unui habarnist? Nu poti. Marea problema este ca odata instalati la butoane nu se mai retrag usor si incep sa revendice teritorii tot mai intinse, vor mai multa putere, mai multa influenta.

In scurt timp si inevitabil se ajunge la coliziuni subterane din care nu se vede mare lucru, in afara unor cutremure de suprafata, unele mici, altele catastrofale care lasa in urma cadavre si daramaturi, a se cite retele intregi de afaceri si politica distruse.

Cand un general scandaliza justitia cu declaratiile sale despre "campul tactic" in care dosarele sunt urmarite pana la capat, nu comitea, cred, nici o eroare. A demarcat un teritoriu, a spus cu alte cuvinte "suntem prezenti si aici" si a vrut sa se stie cumva fara echivoc. La fel cum au tinut sa precizeze prin mentiuni la finalul fiecarui comunicat ca sunt prezenti si in anchetele DNA. N-au facut nici un secret nici din implicarea masiva in controalele ANAF. Iar daca va uitati cu atentie la unele CV-uri veti vedea ca au colonizat guvernul, chiar la varful unor ministere, si asta la vedere. Puterea nu se exercita pe ascuns. Defilezi cu ea sau o pierzi. In fine, publicul a luat nota. Este suficient sa va uitati cum a crescut prin sondaje increderea in institutiile de forta.

Aici trebuie spus ca nu sunt singuri pe lume, ca sunt si altii care vin la marea impartire. Aici fiecare ia cat poate si cat il tin cingatorile. Nenorocirea e ca nimeni nu vrea sa imparta frateste nimic, ci sa domine, sa triumfe, sa-l elimine pe celalalt din peisaj. Exact ca in politica. Uneori ai impresia ca a inceput un mic razboi in care se neutralizeaza unii pe altii. De exemplu, in spatele fiecarui mare dosar se intind retele de politicieni, de oameni de afaceri dar mai ales de niste dubiosi pe care nu stii nici de unde sa-i apuci, nici de unde sa-i iei, nici de unde au aparut. Unii si-au intins tentacule afara, altii in interior. Pica cand unii, cand altii.

Ar fi o idee proasta sa sariti in sus pentru a le da dreptate conspirationistilor care se prezinta drept victimele unor forte oculte. Se prabusesc azi pe buna dreptate retele intregi de coruptie, unele cu radacini adanc intinse in sistemul de dinainte de 89. Ele au tinut captiv statul in ultimul sfert de veac. Cei care fac acum pe victimele au functionat ani buni ca parte integrata din sistem. Ca aceasta mare curatenie se intampla la nivel macro abia azi, cand statul trebuie securizat, asta e alta discutie.

Ca din "infruntarea titanilor" rezulta o curatire reciproca, asta pare mai degraba o realitate. Am scris prima data despre aceasta tema usor absconsa intr-un text intitulat Tara democratiei cu epoleti, in septembrie 2014, cand trozneala avea loc la vedere, cand lucrurile aratau putin mai clar. Si atunci, la fel ca acum, politicienii joaca un rol secundar in exercitarea puterii. Practic, aproape ca nu conteaza.

Cu ce ne alegem bun din toata nebunia asta? Avem parte de incursiuni adanci in lumi ermetice, pana ieri perfect inchise. Vedem azi cum functioneaza latura ilicita a unor business-uri opace precum farma, IT, resurse naturale sau afaceri bancare cu clienti privilegiati, vedem cum dispar figuri discrete din grupari selecte de la Monaco sau Dubai etc. Se toarna unii pe altii, elibereaza teritorii, piete si afaceri parazitate pana mai ieri din umbra fara ca cineva sa poata face ceva.

Noua putere inca nu s-a asezat, teritoriile inca nu sunt bine stabilite. Multa vreme de acum incolo va trebui sa ne gandim ca, odata luata, nu vor renunta usor la puterea lor si nu se vor retrage cata vreme politicienii sunt atat de slabi. Iar coruptia, da, coruptia se va muta dintr-o parte in alta deoarece puterea in sine corupe mai ales cand mecanismele de control lipsesc sau sunt mai mult formale. Aceasta noua putere se va retrage treptat, inapoi, in subteranele din care a iesit, abia cand politicienii vor deveni la loc suficient de puternici si de credibili cat sa o domine si sa o tina la respect. Aceasta clasa politica expirata si corupta nu este azi capabila de asa ceva.  Dan Tăpălagă


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”