Una dintre diviziunile fundamentale din cadrul Sistemului Solar, aşa-numita ''Marea Diviziune'', ar fi putut să apară încă de la începuturi şi nu ar fi fost generată de influenţa planetei Jupiter, cea mai mare planetă de pe orbita Soarelui, conform unui nou studiu, transmite marţi Space.com.

Această demarcaţie, aflată între Centura de Asteroizi (dintre Marte şi Jupiter) şi până la orbita lui Jupiter, este una foarte importantă. Planetele telurice, asteroizii şi alte obiecte cosmice aflate spre interiorul Sistemului Solar nu dispun de compuşi organici pe bază de carbon, pe când obiectele aflate dincolo de această linie de demarcaţie, începând cu Jupiter, sateliţii săi, Saturn şi celelalte planete şi centuri de asteroizi aflate spre exteriorul Sistemului Solar, au în componenţă compuşi ai carbonului din abundenţă.

Puternica atracţie gravitaţională exercitată de Jupiter a fost invocată de multe ori pentru a explica această "Mare Diviziune". Însă o serie de simulări computerizate realizate recent indică faptul că, deşi contribuie la menţinerea ei, cea mai mare planetă de pe orbita Soarelui nu ar fi fost suficient de puternică pentru a impune de una singură această diviziune.

"Ne-am lovit de un zid", explică coordonatorul acestui studiu, Ramon Brasser, cercetător la Earth-Life Science Institute, din cadrul Institutului Tehnologic din Tokyo, Japonia. "Dacă Jupiter nu a fost agentul responsabil pentru generarea şi menţinerea acestei dihotomii compoziţionale, ce altceva ar fi putut fi?"

Ramon Brasser şi colegul său din cadrul acestui studiu, Stephen Mojzsis, profesor de geologie la University of Colorado, Boulder, şi-au găsit inspiraţia şi o posibilă soluţie prin studierea sistemelor stelare nou formate.

Imagini obţinute prin intermediul observatorului Atacama Large Millimeter/submillimeter Array (ALMA) din Chile au dezvăluit existenţa unor structuri circulare complicate în discurile de praf şi gaze cosmice din care se nasc noi stele. Ulterior, după aprinderea unei noi stele, materialul rămas în discul de praf şi gaze din jurul său ajunge să formeze sistemul planetar al acesteia, iar aceste structuri circulare din interiorul acestor discuri determină modul în care va arăta viitorul sistem stelar, conform lui Brasser şi Mojzsis.

O astfel de structură circulară este de fapt o bandă de presiune maximă în discul protoplanetar, conform celor doi cercetători. iar astfel de vârfuri de presiune pot explica "Marea Diviziune" din Sistemul Solar.

"Una sau mai multe astfel de benzi de presiune maximă - potenţial mobile - au prevenit aproape complet trecerea prafului cosmic şi micilor asteroizi de dincolo de Jupiter spre regiunea în care se află Terra, menţinând o partiţie compoziţională între cele două regiuni", conform studiului publicat luni în jurnalul Nature Astronomy.

"Astfel, sugerăm că în discul protoplanetar din tinereţea Sistemului Solar se afla cel puţin o astfel de bandă de presiune, ce a declanşat şi procesul de formare al planetelor gigantice din sistem", conform studiului.

Faptul că aceste benzi de presiune au prevenit "aproape" complet trecerea de materie dinspre marginile Sistemului Solar spre interiorul acestuia este un detaliu extrem de important, fără care nu ar fi putut exista viaţă pe Pământ, conform celor doi, care susţin că pe Pământ nu a existat de la început apă şi materie organică, cele două ingrediente esenţiale ale vieţii ajungând pe cea de-a treia planetă de la Soare în compoziţia cometelor şi asteroizilor care au reuşit să depăşească bariera reprezentată de "Marea Diviziune". AGERPRES

Distribuie Distribuie Comentarii