Marea Britanie/Camionul morţii: Vehiculul implicat nu a mai intrat în Bulgaria din 2017, afirmă premierul bulgar

Marea Britanie/Camionul morţii: Vehiculul implicat nu a mai intrat în Bulgaria din 2017, afirmă premierul bulgar

Oamenii descoperiţi fără viaţă miercuri într-un camion în Marea Britanie nu ar fi avut cum să urce în respectivul camion în Bulgaria, întrucât vehiculul nu a mai intrat pe teritoriul bulgar după ce a fost înmatriculat în această ţară, în 2017, a declarat premierul bulgar Boiko Borisov, citat de Reuters.

Borisov a subliniat, în declaraţii făcute pe canalul de televiziune privat BTV, că ţara sa cooperează în această anchetă cu autorităţile din Marea Britanie.

"Camionul a fost înmatriculat în 2017 în Bulgaria de o femeie, cetăţean irlandez. A plecat din ţară şi nu a mai revenit. Aşa încât e exclus să avem vreo legătură, cu excepţia numerelor de înmatriculare ale camionului", a spus Borisov.

Cadavrele a 39 de persoane au fost descoperite în noaptea de marţi spre miercuri într-un tir frigorific în Parcul Industrial Waterglade din Grays, la est de Londra, în Essex, iar poliţia a anunţat arestarea unui bărbat sub suspiciunea de crimă.

Conform unor versiuni diferite ale poliţiei, camionul ar fi venit din Bulgaria şi ar fi intrat sâmbătă în Marea Britanie pe la Holyhead, în Ţara Galilor, sau prin portul Purfleet, venind dinspre Zeebrugge (Belgia). Şoferul, un bărbat de 25 de ani din Irlanda de Nord, a fost arestat, după cum a anunţat poliţia britanică.AGERPRES


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?