Marea Britanie va desfășura în România avioane Eurofighter Typhoon
Marea Britanie va desfășura în România avioane Eurofighter Typhoon, a anunțat miercuri ministrul britanic al apărării Michael Fallon, citat de agenția EFE.
Oficialul britanic a făcut această declarație la sosirea la reuniunea miniștrilor apărării din statele NATO, care se desfășoară miercuri și joi la Bruxelles.
Fallon și-a exprimat totodată îngrijorarea cu privire la actuala deplasare a unei flotile militare ruse către Siria, flotilă din care face parte și portavionul 'Amiral Kuznețov' și care ar putea participa la atacurile asupra orașului sirian Alep. Prin urmare, ministrul britanic al apărării a cerut guvernului de la Madrid să nu accepte realimentarea acestor nave ale Rusiei în porturile spaniole.
'NATO trebuie să rămână unită', a punctat Michael Fallon. El a adăugat că din acest motiv țara sa va trimite avioane multirol Eurofighter Typhoon în zona Mării Negre, precizând că acestea vor fi desfășurate în România.
Potrivit website-ului guvernului britanic, avioanele vor fi amplasate la baza de la Mihail Kogălniceanu, unde vor ajunge anul viitor, iar misiunea lor va dura cel mult patru luni.
AGERPRES