Marea Britanie: Royal Air Force a oprit toate zborurile de la baza militară Brize Norton din Oxfordshire din cauză că pista „aproape că s-a topit“

Marea Britanie: Royal Air Force a oprit toate zborurile de la baza militară Brize Norton din Oxfordshire din cauză că pista „aproape că s-a topit“

Decizia de a închide pista celei mai mari baze aeriene din Marea Brianie a fost luată luni dimineaţă, conform Sky News .

Au fost implementate planuri de urgenţă pentru a se asigura că nu există niciun impact asupra operaţiunilor militare, conform unei alte surse din RAF, consultată de sursa citată, care a confirmat că pista a fost afectată de căldură.

Pistele pot fi considerate nesigure pentru utilizare atunci când temperaturile sunt foarte ridicate.

Met Office (serviciul de meteorologie englez) a emis un cod roşu de căldură extremă luni şi marţi pentru mare parte din Anglia, de la Londra până la York şi Manchester. Avertismente s-au dat şi pentru Ţara Galilor şi Scoţia.

Londra, unde prognoza indică 40 de grade luni şi 39 de grade marţi, va fi unul dintre cele mai calduroase locuri din lume şi va avea temperaturi mai mari decât zone din Sahara sau din Asia. Meteorologii spun că în această perioadă, se întâmpla rar ca temperaturile să depăşească 27 de grade în capitala britanică.

Duminică au fost 33 de grade în Regatul Unit, iar luni dimineaţă erau peste 20 de grade în zona centrală a regatului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei