Marea Britanie: O Curte de apel din Scoţia declară ilegală decizia premierului Johnson de suspendare a parlamentului

Marea Britanie: O Curte de apel din Scoţia declară ilegală decizia premierului Johnson de suspendare a parlamentului

Cea mai înaltă instanţă de apel din Scoţia a considerat miercuri ilegală decizia prim-ministrului britanic Boris Johnson de a suspenda parlamentul pentru o perioadă de cinci săptămâni, până la 14 octombrie, cu două săptămâni înainte de data prevăzută a Brexit-ului, 31 octombrie, transmit Reuters şi AFP.

Un complet de trei judecători ai Curţii de apel din Edinburgh a dat câştig de cauză unui grup transpartinic de politicieni care a contestat decizia premierului.

Instanţa a apreciat că aceasta are 'ca scop să împiedice activitatea parlamentului'.

Vineri, Înalta Curte de la Londra a respins o cerere similară, cazul urmând să fie audiat la 17 septembrie de Curtea Supremă, cea mai înaltă instanţă de justiţie din Marea Britanie.

Verdictul de marţi constituie prima victorie în justiţie a opozanţilor acestei măsuri foarte controversate luate de Boris Johnson.

El nu va însă efect imediat asupra suspendării actuale a parlamentului, care a intrat în vigoare marţi dimineaţă.

'Cerem ca parlamentul să fie rechemat imediat', a declarat deputata Joanna Cherry, membră a Partidului Naţional Scoţian (SNS), la postul Sky News, după aflarea verdictului Curţii.

Guvernul de la Londra a anunţat imediat că va contesta la Curtea Supremă decizia instanţei scoţiene. 'Suntem dezamăgiţi de decizia de astăzi şi vom face apel pe lângă Curtea Supremă', a anunţat Downing Street într-un comunicat. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”