Marea Britanie: Numele a 250 de interpreţi afgani, dezvăluite din greşeală

Marea Britanie: Numele a 250 de interpreţi afgani, dezvăluite din greşeală

Ministerul Apărării britanic a anunţat deschiderea unei anchete după dezvăluirea din greşeală a datelor personale ale interpreţilor afgani care au lucrat pentru forţele britanice şi încearcă să se stabilească în Regatul Unit, relatează marţi France Presse.

Potrivit BBC, adresele de e-mail a peste 250 de afgani care încearcă să se stabilească în Marea Britanie au fost copiate dintr-o eroare într-un e-mail al Ministerului Apărării, permiţând tuturor destinatarilor mesajului să le vadă numele şi fotografiile uneori asociate.

O purtătoare de cuvânt a ministerului a declarat luni seară că "a fost deschisă o anchetă".

"Ne cerem scuze tuturor celor afectaţi de această încălcare şi lucrăm din greu pentru a ne asigura că acest lucru nu se va mai întâmpla", a adăugat ea.

Mai multe personalităţi politice au criticat guvernul după acest incident, subliniind potenţialele riscuri pentru interpreţii afgani care încearcă să părăsească ţara lor după ce talibanii au pus mâna pe putere luna trecută.

"Le-am spus acestor interpreţi afgani că le vom asigura securitatea, dar aceste scurgeri de date pun vieţi în pericol în mod inutil", a deplâns pe Twitter deputatul John Healey, responsabil cu probleme de apărare în cadrul laburiştilor, principalul partid de opoziţie.

În tabăra conservatoare a prim-ministrului Boris Johnson, deputatul Johnny Mercer a denunţat de asemenea o "neglijenţă criminală", considerând că aceasta probabil îi va forţa pe interpreţi "să-şi schimbe din nou locuinţa" în grabă pentru a evita represalii.AGERPRES


populare
astăzi

1 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

2 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!