Marea Britanie cere prea mult de la UE la negocierile privind viitoarea lor relaţie comercială (Michel Barnier)

Marea Britanie cere prea mult de la UE la negocierile privind viitoarea lor relaţie comercială (Michel Barnier)

Marea Britanie vrea să aibă o relaţie comercială cu Uniunea Europeană care este prea apropiată de cea a unui stat membru UE, a declarat miercuri negociatorul şef pentru Brexit Michel Barnier, cerând Londrei să-şi ajusteze cererile în cele patru luni rămase pentru a ajunge la un acord, relatează Reuters.

Regatul Unit a ieşit din UE, cel mai mare bloc comercial din lume, pe 31 ianuarie, după 47 de ani de parteneriat, spre regretul uriaş al liderilor UE care insistă acum ca Londra să accepte consecinţele economice ale unor legături mai puţin strânse.

"Adevărul este că în multe zone Marea Britanie cere mult mai mult decât Canada, Japonia sau mulţi alţi dintre partenerii noştri comerciali", a declarat Barnier la un forum de la Bruxelles.

"În multe zone încearcă să menţină beneficiile unui stat membru fără a avea parte şi de constrîngerile implicate de o astfel de calitate. Încearcă să aleagă cele mai atractive elemente ale pieţei unice fără a avea şi obligaţiile", a mai afirmat Barnier.

Săptămâna trecută, un oficial britanic a declarat că este "evident" că UE trebuie să dea dovadă de mai multă flexibilitate, după ce convorbirile de până acum nu au dat roade.

Parlamentul European, care trebuie să aprobe orice acord final, va dezbate vineri în două comisii poziţia sa privind modul în care ar trebui să decurgă relaţia de după Brexit.

Potrivit unui draft de raport consultat de Reuters, PE ar urma să afirme că "această abordare selectivă nu merge pentru UE şi UE nu va accepta un acord cu orice preţ".

În conformitate cu termenii acordului de divorţ. cele două părţi trebuie să ajungă la un acord privind viitoarea lor relaţie comercială până la sfârşitul lui octombrie.

Oficiali britanici de rang înalt urmează să se întâlnească vineri cu Barnier, înainte ca premierul Boris Johnson să aibă un summit cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, mai târziu în cursul acestei luni.

Michel Barnier a spus că Marea Britanie doreşte acces fără taxe vamale şi fără cote la piaţa UE şi în acelaşi timp să nu se supună regulilor care guvernează blocul comunitar.

El a mai precizat că Londra doreşte "o libertate de mişcare aproape completă" pentru unele afaceri britanice, recunoaşterea deplină a calificărilor profesionale şi ca unele reguli şi proceduri vamale să fie recunoscute ca echivalente.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”