Marea Britanie: Autorităţile de reglementare sfătuiesc persoanele cu antecente semnificative de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer

Marea Britanie: Autorităţile de reglementare sfătuiesc persoanele cu antecente semnificative de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer

Autorităţile de reglementare din Marea Britanie au sfătuit persoanele cu antecedente "semnificative" de reacţii alergice să nu facă vaccinul Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19 după ce două persoane au prezentat reacţii adverse marţi, a informat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS), potrivit DPA şi AFP.

Powis a precizat că astfel de sfaturi din partea Agenţiei de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) constituie o practică standard.

Marea Britanie a fost prima ţară care a autorizat acest vaccin şi a demarat marţi o campanie masivă de vaccinare, îndreptată până acum către îngrijitorii din centrele de asistenţă şi vârstnici.

"Două persoane cu reacţii alergice grave au reacţionat prost", a anunţat Stephen Powis, directorul medical al Serviciului Naţional de Sănătate (NHS). "Amândouă se recuperează bine", a precizat el.

"Aşa cum se obişnuieşte în cazul noilor vaccinuri, MHRA a recomandat ca măsură de precauţie ca persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice să nu primească vaccinul, după ce două astfel de persoane au răspuns negativ ieri", a precizat el, adăugând că în prezent aceste două persoane "se recuperează bine".

Cele două persoane sunt predispuse la alergii ceea ce le face să poarte tot timpul asupra lor adrenalină.

Prin urmare, Agenţia de reglementare a medicamentelor şi produselor medicale din Marea Britanie (MHRA) a emis o recomandare de a nu fi vaccinate "persoanele cu antecedente semnificative de reacţii alergice la vaccinuri, medicamente sau alimente (cum ar fi reacţiile anafilactice sau cele pentru care se recomandă purtarea de adrenalină autoinjectabilă).

Asistentele şi medicii din Marea Britanie au început marţi administrarea vaccinului dezvoltat de compania farmaceutică germană BioNTech şi de partenerul său american Pfizer. Rezidenţii din centrele de asistenţă, precum şi îngrijitorii lor sunt primii care beneficiază de acest vaccin, ce se administrează în două doze, la interval de 21 de zile.

Aproximativ 800.000 de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech din cele 40 de milioane comandate de guvern vor fi administrate iniţial.

În pofida vitezei de lansare pe piaţă a acestui vaccin, "nu am redus" din siguranţă, a asigurat marţi şeful Pfizer, Albert Bourla, de la Geneva, în cadrul unei mese rotunde desfăşurate online.

Acest vaccin se bazează pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a "antrena" sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui.

Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi măsuri severe de transport şi stocare. Spre deosebire de omologii săi de la compania americană Moderna şi Oxford / AstraZeneca, acest vaccin este însoţit de specificaţii stricte în ceea ce priveşte depozitarea şi transportul.

Conform AFP, comitetul pentru vaccinuri al Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA) se întruneşte joi pentru a analiza cererea BioNTech / Pfizer de aprobare a vaccinului său anti-coronavirus.AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”