Mare lanț de farmacii, acuzat de practici comerciale incorecte. Ce spune Protecția Consumatorului

Mare lanț de farmacii, acuzat de practici comerciale incorecte. Ce spune Protecția Consumatorului

Utilizarea sintagmei "preţuri Dr. Max de mici", atât în farmacii, cât şi în spoturile publicitare din mass-media, reprezintă o practică comercială incorectă.

Foto Shutterstock

Foto Shutterstock

Utilizarea sintagmei "preţuri Dr. Max de mici", atât în farmacii, cât şi în spoturile publicitare din mass-media, reprezintă o practică comercială incorectă, cu impact la nivel naţional, sugerându-se că farmaciile Dr. Max au cele mai mici preţuri ale unor produse, fapt care nu a putut fi dovedit, potrivit unui comunicat al ANPC remis marţi AGERPRES.

"În urma verificărilor desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în lanţul de farmacii Dr. Max, echipele de control au constatat utilizarea, atât în farmacii, cât şi în spoturile publicitare din mass-media, a sintagmei 'preţuri Dr. Max de mici'. Acest lucru a fost considerat o practică comercială incorectă, cu impact la nivel naţional, considerându-se că, prin această formulare, i se sugerează consumatorului mediu faptul că, farmaciile Dr. Max, au cele mai mici preţuri ale unor produse, comparativ cu alte lanţuri de farmacii, fapt care nu a putut fi dovedit", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, la începutul lunii februarie a acestui an, printr-un Ordin al preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu, s-a dispus încetarea acestei practicii comerciale incorecte, deoarece mesajul publicitar conţine informaţii false, menite a induce în eroare sau care este susceptibil să inducă în eroare consumatorul mediu, oferindu-se perspectiva unui avantaj material, la achiziţia de produse.

"Caracterul înşelător al acestei practici este determinat de faptul că nu explică, concret, în ce constă avantajul menţionat al consumatorului (dacă este vorba de un preţ redus sau de avantajul conferit de achiziţionarea unui bun de calitate superioară)", se mai spune în comunicat.

Totodată, Ordinul preşedintelui ANPC a fost adus la cunoştinţa operatorului economic, de îndată, iar acesta a şi început demersurile necesare pentru punerea în aplicare a măsurilor dispuse.

Astfel, mesajul publicitar a fost deja eliminat de pe monitoarele existente în farmacii şi din campaniile existente în derulare, urmând ca, în cel mai scurt timp, acesta să fie înlocuit complet din toate comunicările comerciale ale operatorului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 LIVE Alegeri parlamentare 2024 / PSD a câștigat alegerile cu peste 22%, AUR e pe doi cu 18%, urmat de PNL

2 Simple zvonuri?

3 Uite, asta este chestie gravă și concretă despre Călin Georgescu!

4 VIDEO Da, este surprinzătoarea președintă a POT, are două masterate şi a participat la tranzacţii imobiliare de sute de milioane de euro

5 ALERTĂ Avem distribuirea mandatelor în Parlament! PSD, PNL, UDMR și Minoritățile au majoritate și pot guverna fără USR, spun calculele partidelor!