Marcel Vela: Unii demnitari confundă instituţia pe care o reprezintă cu propria firmă sau proprietate

Marcel Vela: Unii demnitari confundă instituţia pe care o reprezintă cu propria firmă sau proprietate

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat sâmbătă, la Reşiţa, că unii demnitari confundă instituţia pe care o reprezintă cu propria firmă sau proprietate, însă aceste practici vor trebui să ia sfârşit, pentru că "s-a trecut într-o nouă etapă".

"Vreau să vă spun că s-a trecut într-o nouă etapă. Trebuie să ne comportăm normal, să avem instituţii normale, să avem relaţii normale şi să nu le mai întrepătrundem. Nu, dacă eşti politician şi ai şi firme, să participi la licitaţii. Normal că, în astfel de situaţii, legea îşi va spune cuvântul. Nu este normal ca un prefect să intervină la poliţie să nu-şi exercite prerogativele, pentru că la un moment dat se va afla. Cred că această copilărie administrativă ar trebui finalizată şi trebuie trecut într-o nouă etapă, de normalitate. Din păcate, de prea multe ori, unii demnitari confundă instituţia pe care o reprezintă cu propria firmă sau proprietate. Am vrut să dau acest mesaj aici, acasă, pentru că am spus la învestirea mea ca ministru că declar război interlopilor şi celor care trag frâna de mână şi pun piedici dezvoltării României", a afirmat Vela, prezent la ceremonia de învestire a noului prefect al judeţului Caraş-Severin.

Potrivit lui Vela, în judeţul Caraş-Severin de prea multe ori administraţia, instituţiile care aplică legea, oamenii de afaceri şi cei care se dedau la unele lucruri incorecte, ilegale şi imorale au fost "într-o veselie evidentă, într-o prietenie afişată şi într-o toleranţă care a dus la o situaţie neplăcută pentru Caraş-Severin".

"Mă refer aici la ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani în Consiliul Judeţean, iar acum prin Prefectură. Am reuşit, cu ghilimelele de rigoare, să ţinem locul întâi în evenimentele naţionale, la ştiri, care nu fac cinste unui judeţ, unui consiliu judeţean, unei prefecturi sau unui inspectorat de poliţie", a precizat ministrul Afacerilor Interne.

El a mai spus că nu are niciun merit în ceea ce s-a întâmplat în Caraş-Severin în ultima săptămână, legat de dosarul permiselor de portarmă din judeţ, ceea ce înseamnă că MAI funcţiona şi că Ministerul Afacerilor Interne nu este doar ceea ce se prezenta la ştiri, cum este cazul "Caracal" sau acţiunea Jandarmeriei din 10 august 2018. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”