Marcel Vela: Ce se întâmplă după 15 mai depinde de comportamentul fiecăruia
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, că modul în care se vor ridica restricţiile după data de 15 mai depinde foarte mult de comportamentul românilor până la acea dată.
"În funcţie de cum evoluează situaţia epidemiologică, din 15 mai vom lua o decizie în cadrul CNSSU privind numărul de persoane care pot participa la evenimente personale, cum ar fi nunta. Cât şi cum, va fi o analiză ştiinţifică, făcută de epidemiologi şi infecţionişti, analiză care va fi ulterior evaluată în CNSSU", a spus Vela într-o sesiune de răspunsuri la întrebările adresate pe pagina sa de Facebook.
Întrebat de o persoană dacă după 15 mai se va mări numărul de oameni care pot participa la o nuntă, Vela a precizat că, pentru ca acest lucru să se întâmple, românii trebuie să fie foarte responsabili până la acea dată.
"Ca să ajungem într-o fază optimistă şi de perspectivă în care să putem mări de la opt la un alt număr, trebuie ca până în 14 mai să fim foarte conştienţi şi foarte responsabili, să respectăm prevederile ordonanţelor, să respectăm distanţarea socială, să aplicăm toate măsurile de igienă personală, să purtăm mască, mănuşi dacă este cazul, să ştim cum să evităm locuri aglomerate, să respectăm condiţiile de la intrarea în magazine. Dacă toate acestea se respectă, cu siguranţă în 14 mai putem avea o analiză optimistă. Dacă nu se respectă şi peste două săptămâni numărul de cazuri va fi în creştere, nu putem face o analiză optimistă. Aşadar, răspunsul nu este la mine. Cheia este la fiecare dintre noi, depinde de comportamentul nostru şi de ceea ce mai răbdăm un pic, încă două săptămâni", a afirmat Vela.
Întrebat cum se pot descurca cei care vor începe lucrul după data de 15 mai, însă ai căror copii nu vor merge la şcoală, Vela a explicat că ministrul Muncii, Violeta Alexandru, analizează posibilitatea ca şi după 15 mai "să fie găsită o soluţie tehnică, compatibilă cu tot ceea ce prevede Codul muncii, astfel încât să nu rămână copiii nesupravegheaţi" iar oamenii să aibă "garanţia unui venit în această perioadă". AGERPRES