Marcel Șerbuc, acuzat de uciderea fetei de 12 ani Berceni, va fi predat autorităților din România
Tribunalul Amsterdam a dispus, în baza unui mandat european de arestare, predarea bărbatului acuzat de uciderea minorei de 12 ani din Berceni. Autoritățile române estimează că Marcel Șerbuc ar urma să ajungă în țară până la finalul lunii august.
FOTO: Colaj/ Arhivă Adevărul
Decizia instanței din Olanda este definitivă. În prezent urmează procedura de predare a inculpatului , procedură gestionată de Poliția Română, potrivit ministerului Justiției.
„Ca ministră a justiției, ca om politic, ca mamă rămân preocupată de astfel de cazuri și voi recurge în continuare la toate instrumentele legale pentru a găsi soluții. Îmi doresc ca inculpatul să fie predat cât mai rapid în România, să fie anchetat de organele de urmărire penală și judecat de instanțele de judecată naționale. Orice măsuri sau pedepse s-ar stabili în cauză, acestea trebuie să fie executate în România. Este un gest de normalitate într-o societate democratică. Sub nicio formă nu trebuie să permitem sustragerea de la răspunderea în fața justiției naționale. De la începutul mandatului, este al doilea fugar pentru care instanțele europene decid predarea către autoritățile române” a declarat Alina Gorghiu, ministra justiției, potrivit unui comunicat
Cine este Ilie Marcel Șerbuc
Principalul suspect în uciderea fetei de 12 ani , al cărui cadavru a fost ascuns în lada patului într-un apartament din cartierul Berceni, este considerat deosebit de periculos. Ilie Marcel Șerbuc apare în galeria celor mai căutați infractori români, pe pagina Poliției Române.
Despre suspect au apărut informații că în urmă cu 9 ani, a agresat o femeie, scrie libertatea.ro . Procesul s-a încheiat după 4 ani cu împăcarea celor două parți, după ce inițial agresorul fusese condamnat cu suspendare. El a fost acuzat că a lovit-o peste față, rupându-i nasul, în cap, dar și că a strâns-o de gât.
Mama fetei de 12 ani ucisă consideră, de asemenea, că partenerul său este cel vinovat: „„Ultima oară când am fost cu mama la muncă el a rămas cu fata singur și a zis că o duce acasă, și bagajele când am ajuns de la muncă, pe la 1:00-2:00 erau tot acasă”, a povestit ea.
După ce și-a petrecut sărbătorile Pascale alături de mamă și concubinul acesteia, pe data de 21 aprilie Ana ar fi trebuit să se întoarcă la tatăl ei. Fosta soție nu i-a mai răspuns la mesaje, lucru care l-a determinat pe bărbat să meargă la poliție.
Copila a fost dată dispărută pe 3 mai și găsită moartă fix o lună mai târziu. Fata de numai 12 ani nu a mai fost văzută de dinainte de Paște. Potrivit legiștilor, ea a murit în chinuri groaznice .
Principalul suspect ar fi părăsit țara pe data de 14 aprilie cu destinația Spania și s-a întors în România pe data de 10 mai. Apoi ar fi plecat în Olanda, potrivit polițiștilor. Cei care îl cunosc l-au descris ca pe un personaj retras și ascuns. Bărbatul și-ar fi agresat propria mamă, în trecut.
Sursa: adevarul.ro