În fiecare zi, premierul vine în fața națiunii și povestește cum o să reformeze sistemul public și, în sfârșit, o să fie înlăturate privilegiile specialilor care au împins țara la marginea unei crize economice.

Dar în spatele cuvintelor se află un personaj care a contribuit din plin, prin pozițiile pe care le-a avut de-a lungul anilor, la polarizarea extremă din societate, fenomen ce provoacă nemulțumiri tot mai mari și împinge România în brațele extremismului.

Când îl ascult pe Marcel Ciolacu, prim-ministru și președinte PSD, am senzația că a fost plecat din România în ultimul deceniu, reîntorcându-se în urmă cu o lună și aterizând direct în fruntea Guvernului, scrie Emilian Isăilă în Spotmedia.ro.


De la preluarea conducerii Executivului o duce dintr-o uimire în alta. E șocat și îngrijorat de modul cum sunt tratați bătrânii în centrele de îngrijire, e cutremurat de sporurile bugetarilor, de cât de puțin muncesc angajații pe pile de prin ministere și cât de vulnerabilă e situația financiară a țării.

După ce termină cu uimirea, vine în fața oamenilor și le spune că singura soluție de salvare e să crească taxele și impozitele.

Dar Marcel Ciolacu a fost aici, cu noi, în ultimele trei decenii, alături de corupție și cheltuirea iresponsabilă a banilor publici, fenomene permanente, accelerate de acțiunea partidelor și de cea a liderilor politici de după Revoluție.

Actualul președinte al PSD e un stâlp al societății. El a făcut cursurile „obligatorii” pentru a deveni „cetățean de încredere”, cele de „securitate”, la Colegiul Național de Apărare din București, pepinieră de cadre de conducere, un fel de „Ștefan Gheorghiu”, pe rit modern, pentru cunoscătorii timpurilor trecute.

A ocupat, pe rând, toate pozițiile politice posibile - de la consilier local până la prim-ministru.

Cunoaște sistemul din interior, petrecându-și mai mult de jumătate din existență prin măruntaiele lui.

În opinia mea, anunțul premierului că bugetarii care joacă Solitaire trebuie să plece e o nouă culme a ipocriziei atinsă de un lider din România.

Marcel Ciolacu și-a construit discursul public și acțiunea politică pe această continuă și senină uimire în fața problemelor cronice ale României, dar o astfel de strategie funcționează în primele 100 de zile de mandat, atunci când oamenii sunt tentați să-i ierte multe unui nou șef.

După această perioadă, actualul prim-ministru se va confrunta cu furia ascunsă a unor cetățeni pe spinările cărora generații de politicieni au făcut averi în timp ce debitau discursuri populiste și, de multe ori, minciuni.

E o capcană pentru actualul prim-ministru să creadă că plătitorii de taxe și impozite vor mușca momeala cu reforma sistemului bugetar.

A fost folosită de atâtea ori, s-a discutat atât de mult despre ea și au fost atâția înaintea lui Marcel Ciolacu care s-au mirat, la fel ca el, de ușurința cu care se irosesc banii publici, încât prea puțini mai sunt cei care speră într-o responsabilizare a celor care lucrează în administrațiile centrale și cele locale.

„Sunt peste 50 de sporuri. Este incredibil unde a ajuns acest fenomen și mă bucur că am un partener, actualul ministru al Finanțelor Publice, să ne asumăm aceste lucruri curajos și să le explicăm românilor foarte clar (...) Sunt plafoane în privința sporurilor. Nu putem avea sporuri mai mari decât salariul de bază”, a declarat Marcel Ciolacu după o întâlnire cu Marcel Boloș (PNL), ministrul Finanțelor.

Când auzi o astfel de declarație, nu ai cum să nu te întrebi unde a fost liderul PSD în ultimii ani? În ce țară? Cât de departe? Cred că și-n Patagonia s-a auzit de sporul românesc de calculator, de cel de praf și stres din instituțiile publice.

Trăim într-o țară cu „sporuri nesimțite”, „salarii nesimțite” și „pensii nesimțite”, toate încasate de o elită care a acaparat sistemul public de ani de zile.

Societatea e atât de polarizată încât România aduce, mai degrabă, cu o țară eșuată din America de Sud, nu cu una care face parte din Uniunea Europeană și NATO.

Era la mintea cocoșului că un guvern cu 200 de secretari de stat , al cărui vice-prim ministru a fost însuși domnul Ciolacu, nu are cum să supraviețuiască în condițiile economice de după încheierea pandemiei și declanșării războiului din Ucraina.

Președintele PSD a contribuit din plin, în ultimii ani, la perpetuarea cancerului sporurilor fără sens, a angajărilor pe pile și a umflării schemelor de personal din ministere și instituțiile publice, dar și la mărirea nejustificată a unor salarii.

Două săptămâni s-au chinuit profesorii, cu grevă generală și proteste cu mii de oameni, ca să obțină ceva ce, în prealabil, negociaseră și căzuseră de acord cu membrii Guvernului - îmbunătățirea grilei de salarizare.

Au reușit cu greu să înduplece Executivul să-și respecte promisiunile, în timp ce secretarii de stat erau plătiți regește, iar pensiile speciale și sporurile bugetarilor mergeau înainte.

”Vorbim de prima reformă reală în sistemul bugetar, fiind puțin probabil să ne încadrăm în deficitul asumat pentru anul acesta”, a mai spus Marcel Ciolacu, după discuțiile cu ministrul Finanțelor.

Îmi permit să-l anunț că și în 2008, atunci când salariile bugetarilor au fost tăiate cu 25%, a fost o reformă reală. Dură, sălbatică, fără nuanțe, dar reală. Atunci a fost făcută, la fel ca și acum, pentru a salva România din fața falimentului.

De mai multe luni, țara noastră se află, din punct de vedere economic, pe marginea prăpastiei.

Cu un PNRR blocat din cauza lipsei reformelor, cu un deficit bugetar peste nivelul de 6%, convenit cu Comisia Europeană, cu împrumuturi tot mai scumpe pe care România nu și le mai poate permite, datoria externă depășind 50% din PIB, țara noastră a ajuns într-o situație mai proastă ca în 2008, singura diferență e că atunci criza se globalizase, acum e doar problema noastră.

În loc să profite de perioada banilor ieftini pe plan mondial, adică nivelul redus al dobânzilor la împrumuturi, o politică financiară aplicată de Rezerva Federală ale SUA și Banca Centrală Europeană pentru a relansa economia globală după criza din 2008, liderii politici din România au folosit banii pentru pensii speciale, sporuri și mărirea schemei de angajați la stat, modelul de afaceri național rămânând unul bazat pe consum și nu pe producție, dezvoltarea serviciilor și export.

Atunci când importurile au devenit prea scumpe, iar consumul s-a prăbușit, economia apropiindu-se cu pași repezi de colaps, Marcel Ciolacu s-a trezit în nefericita situație de a tăia sporurile atât de dragi și de motivante pentru bugetarii de prin ministere.