Maramureș: Traseele turistice din Munții Pietrosul Rodnei, închise din cauza pericolului de avalanșe

Maramureș: Traseele turistice din Munții Pietrosul Rodnei, închise din cauza pericolului de avalanșe

Traseele turistice din Munții Pietrosul Rodnei au fost închise vineri, de Filiala Salvamont din orașul Borșa, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a producerii de posibile avalanșe, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Maramureș, Amalia Babici Man.

"Toate traseele turistice din Munții Pietrosul Rodnei, inclusiv cel spre Cascada Cailor, au fost închise din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Temperaturile în zona alpină sunt foarte scăzute, se înregistrează viscol, vizibilitatea este scăzută iar pe munte există riscul producerii unor avalanșe. Conform unor estimări ale reprezentanților Salvamont Borșa, riscul de producere a unor avalanșe pe munte este de maximum 5. În aceste condiții, orice tentativă de urcare pe munte este anulată", a spus Amalia Babici Man.

Potrivit acesteia, turiștii care aveau în plan la sfârșitul acestei săptămâni să urce pe munte sunt sfătuiți să-și petreacă timpul la schi pe pârtiile din stațiunea Borșa, fie vizitând obiective turistice din localitate.

De asemenea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Maramureș a recomandat, vineri, turiștilor să-și amâne ieșirile pe munte la sfârșitul săptămânii, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a stratului de zăpadă care, pe unele porțiuni, ajunge și la 100 cm.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Platforma care l-a dat învingător pe Donald Trump în America știe cine va câștiga primul tur al alegerilor din România

2 „România e pe mâna securiștilor, a copiilor și nepoților lor. Gelu Voican Voiculescu și gașca acaparaseră hotelurile și restaurantele”

3 ALERTĂ Americanii pregătesc discret înființarea la București a unui birou al temutei agenții de forță care expulzează imigranți ilegali

4 ALERTĂ Încep să apară datele reale despre potențialul militar al Rusiei, care contrazic flagrant minciunile de acum un an sau doi...

5 Grav! O fi de capul lui? / Orban a început să se joace cu bricheta printre canistrele cu benzină din Balcani...