Maramureş: Trafic rutier dificil în Pasul Prislop din cauza zăpezii căzute

Maramureş: Trafic rutier dificil în Pasul Prislop din cauza zăpezii căzute

Traficul rutier pe DN 18, în Pasul Prislop (1.400 metri altitudine) este îngreunat de zăpada frământată, a informat, joi, purtătorul de cuvânt al CJSU Maramureş, Dan Bucă.

"Pe DN 18, în Pasul Prislop, între km 160 şi km 181 se găseşte pe partea carosabilă un strat de zăpadă frământată care măsoară până la 1 cm, aici traficul rutier decurge în condiţii de iarnă", a spus Dan Bucă.

Potrivit acestuia, pe sectoarele de drumuri naţionale s-a intervenit cu 4 utilaje şi s-au împrăştiat 14 tone de material antiderapant, iar pe sectoarele de drumuri judeţene s-a intervenit cu 16 utilaje şi s-au răspândit 85 tone de material antiderapant.

De asemenea, în zonele montane înalte, vântul prezintă intensificări temporare pe creste, unde spulberă zăpada.

Stratul de zăpadă măsura până 71 cm la Cavnic, 66 cm la Firiza, 64 cm în Pasul Gutâi, 60 cm la Băiuş, la 43 cm la staţia meteo Iezer, 40 cm în Baia Borşa, 30 cm în Poiana Borşa, 28 cm la Târgu Lăpuş, 15 cm la Sighetu Marmaţiei, 14 cm la Ocna Şugatag şi 11 cm în municipiul Baia Mare.

Hidrologii Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureş au semnalat gheaţă la malurile râurilor Vişeu, Vaser, Ruscova, Iza, Mara, Cosău, Lăpuş şi Cavnic. AGERPRES


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin