Maramureş: Tentativă de contrabandă cu ţigări la o altitudine de 1.600 de metri, în Munţii Capul Groşi
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poienile de sub Munte au descoperit la o altitudine de 1.600 de metri, în Munţii Capul Groşi, două colete cu ţigări de contrabandă abandonate în urma unei operaţiuni de prindere a persoanelor implicate în transportul acestora, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Sighetu Marmaţiei, Iulia Stan.
"Colegii noştri au observat, pe direcţia localităţii Repedea, în zona Muntelui Capul Groşi, la 1.600 metri altitudine, două persoane care se deplasau de la linia de frontieră spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase. Imediat, poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă persoanele nu s-au oprit, au abandonat coletele şi au fugit în direcţii diferite", a spus Iulia Stan.
În cel mai scurt timp, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
Pe teritoriul ţării noastre, poliţiştii de frontieră au descoperit două colete cu ţigări de provenienţă ucraineană care în urma inventarierii s-a constatat că acestea conţin 982 pachete cu ţigări, în valoare de peste 11.500 lei.
În continuare, se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă precum şi pentru depistarea persoanelor implicate în activitatea infracţională şi tragerea la răspundere a acestora. AGERPRES