Maramureș: Peste 5.000 de persoane la protest în Baia Mare pe o ploaie rece

Maramureș: Peste 5.000 de persoane la protest în Baia Mare pe o ploaie rece

Peste 5.000 de persoane s-au strâns, vineri seară, pe o ploaie rece, în Piața Revoluției din municipiul Baia Mare pentru a protesta, în a patra zi, împotriva Guvernului și a PSD, care au susținut modificarea legislației penale prin ordonanță de urgență.

Protestatarii au adus în Piața Revoluției un sicriu, pe al cărui capac era scris "Aici odihnește democrația, 1989-2017", și un steag tricolor în miniatură. Pentru a marca momentul, inițiatorii au împărțit lumânări și colăcei oamenilor din piață, amuzați de această idee.

În Piața Revoluției, tineri și adulți au discutat evenimentele politice interne.

"Recunosc, PSD m-a impresionat la nivel local prin propunerilor candidaților din campania parlamentară. Pe unii dintre candidații PSD chiar i-am întâlnit, am discutat despre diverse probleme, însă nu mi-am imaginat că oamenii aceștia nu țin cont de părerile celor care le-au dat votul. Am crezut în bunele lor intenții, dar acum dezamăgirea este imensă. Ce viitor mai pot avea copiii noștri? Toți trebuie să meargă să muncească în străinătate? În România nu se mai poate munci? Ce fel de politici fac acești parlamentari?", a spus inginerul Alexandru Prodan (53 de ani), unul dintre protestatari, care a venit în piață împreună cu soția și cei doi copii adolescenți.

După aproximativ o oră și jumătate, oamenii s-au încolonat și au mărșăluit pe străzile din zona centrală a orașului, purtând în mâini sicriul simbolic în care, spun ei, "a fost îngropată democrația".

Pe toată durata marșului, protestatarii au strigat "Hoți!" și "Penalii în pușcărie!", iar pe o pancartă se putea citi "Baia Mare stă în ploaie ca să strige abrogare!", "Dragnea, nu uita, Baia Mare nu te vrea!" și "Corupția din Baia Mare, doi primari la închisoare", pe fundal fiind chipul primarului ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, aflat sub control judiciar pentru luare de mită.

Un reprezentat al Jandarmeriei Maramureș din echipele de însoțire a protestarilor a declarat pentru AGERPRES că în nici într-o seară de când au început demonstrațiile de stradă n-au fost raportate incidente, iar jandarmeria a făcut un apel public în media locală și pe rețelele de socializare la un comportament civilizat către cei care participă la proteste.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”