Maramureş: Grâul din acest an a fost recoltat şi depozitat de către cultivatorii din judeţ

Maramureş: Grâul din acest an a fost recoltat şi depozitat de către cultivatorii din judeţ

Cele circa 20.000 de tone de grâu recoltat în această vară de cultivatorii din judeţ au fost depozitate în centrele de uscare şi ventilare a cerealelor, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, vicepreşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Plante Tehnice şi Cerealiere, Vasile Pop.

"Grâul recoltat în acest an fost depozitat în cele patru centre de depozitare situate în mediul rural, unele aparţinând unor membri din asociaţie, iar altele unor privaţi care le-au construit special pentru depozitarea grâului, dar şi a altor cereale (...) Grâul are nevoie de condiţii foarte bune după recoltare; adică de ventilare şi uscare din mai multe direcţii, iar aceste spaţii oferă tot ce avem nevoie. Condiţii necorespunzătoare pot duce la pierderea grâului şi acesta nu mai poate fi utilizat în panificaţie sau la hrănirea animalelor. Centrele de uscare şi ventilare sunt nişte depozite special construite pentru acest gen de operaţiuni, vitale pentru a avea un grâu de bună calitate până în momentul folosirii", a spus Vasile Pop.

Potrivit acestuia, producţia de grâu din acest an a oscilat în judeţ între 2.500 -2.700 kg/ha, fiind cultivate peste 4.000 hectare atât în zonele de şes cât şi la deal. El a adăugat că o mare parte din producţia de grâu din judeţ va fi utilizată în zootehnie, şi mai puţin în panificaţie.

"Grâul din acest an va fi utilizat cu precădere de crescătorii de animale, îndeosebi de fermierii care deţin ferme de la 20 de capete în sus până la peste 100 de capete. De fapt, aceştia sunt principalii cultivatori din grâu din judeţ, iar o parte din grâu va ajunge la procesatorii din industria de panificaţie locală. Regula e că de mulţi ani, fabricile de pâine achiziţionează grâul din sudul ţării sau din străinătate în unele situaţii (...) Maramureşul nu deţine suprafeţe de teren propice cultivării grâului, dar fermierii încearcă să folosească anual orice bucată de teren pe care se poate cultiva grâu şi la care accesul să fie relativ uşor. Important e că de la un an la altul recuperăm suprafeţe importante de teren şi le introducem în circuitul agricol. E de preferat să avem terenuri folosite decât să rămână în paragină, nelucrate şi invadate de spini", a mai precizat Vasile Pop.

Pregătirea terenului pentru cultura de grâu a anului 2022 ar putea începe la jumătatea lunii septembrie, în funcţie de condiţiile agro-climaterice. AGERPRES / (A - autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”