Maramureş: Detenţie pe viaţă pentru cei doi bărbaţi învinuţi de uciderea şefului de post din Vişeu de Jos
Tribunalul Maramureş i-a condamnat, marţi, la închisoare pe viaţă pe cei doi fraţi învinuiţi de uciderea şefului de post din Vişeu de Jos, Gheorghe Nistor.
Tribunalul Maramureş "prin sentinţa penală nr. 28/20.02.2018, ambilor inculpaţi, T.I.A. şi T.M.O, a aplicat pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de 5 ani a unor drepturi", precizează un comunicat de presă al instituţiei, remis, marţi, AGERPRES.
Conform aceleiaşi surse, hotărârea nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
"În baza art. 25 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art. 1391 alin.2 Cod civil, inculpaţii au fost obligaţi, în solidar, la plata către partea civilă D. A., a sumei de 5.000 euro reprezentând daune pentru prejudiciul moral suferit, iar în temeiul art. 25 Cod procedură penală coroborat cu art. 1381 alin.1 şi 2 Cod civil, la plata, în parte, a despăgubirilor civile către I.P.J. Maramureş. Totodată, instanţa a luat act de renunţarea la pretenţiile civile formulate de către părţile civile N. M. (mama victimei), N. M. (soţia victimei), N. A. (fiul victimei) şi N. M. A. (fiul victimei). S-a dispus păstrarea până la rămânerea definitivă a cauzei a mijloacelor materiale de probă, bunuri aparţinând victimei sau condamnaţilor, care vor fi ulterior restituite, distruse sau arhivate împreună cu dosarul. De asemenea, s-a dispus plata, din fondurile Ministerului Justiţiei, a sumei de câte 360 lei reprezentând onorariile de apărători desemnaţi din oficiu. Inculpaţii au fost obligaţi la plata sumei de câte 53.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului", precizează sursa citată.
Poliţistul Gheorghe Nistor, şef de post la Vişeu de Jos, a fost găsit mort în biroul său, de către un coleg, în data de 4 ianuarie 2017, prezentând urme de înjunghiere. În primele momente după găsirea acestuia s-a acreditat ideea ca s-ar fi sinucis, însă arma din dotare nu a fost găsită. Ulterior, procurorii au descoperit pe corpul bărbatului mai multe plăgi înţepate, semn că a fost înjunghiat.
În data de 7 ianuarie, fraţii Ionuţ şi Ovidiu Tomoioagă, principalii suspecţi în cazul uciderii poliţistului din Vişeu de Jos, au fost reţinuţi pentru 24 de ore de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş şi ulterior arestaţi în baza deciziei instanţei, până la momentul sentinţei.
Gheorghe Nistor, în vârstă de 48 de ani, era căsătorit şi avea doi copii. El urma să se pensioneze anul trecut. AGERPRES