Maramureş: Cei doi cetăţeni olandezi prinşi în vama Sighetu Marmaţiei cu 84 kg de heroină, arestaţi preventiv

Maramureş: Cei doi cetăţeni olandezi prinşi în vama Sighetu Marmaţiei cu 84 kg de heroină, arestaţi preventiv

Cei doi cetăţeni olandezi care au fost prinşi luni, la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei, având ascunse într-un autoturism 167 de pachete care conţineau 84 kilograme de heroină, au fost arestaţi preventiv pentru 29 de zile, informează un comunicat al ITPF Sighetu Marmaţiei, remis, miercuri, AGERPRES.

Instanţa a reţinut că, la data de 4 martie 2019, aceştia au intrat pe teritoriul României prin PTF Sighetu Marmaţiei cu un autovehicul înmatriculat în Germania, în interiorul căruia, într-un loc special amenajat în zona scaunelor din faţă, a fost identificată cantitatea de 82,972 kg droguri cu conţinut de substanţă activă heroină.

Cei doi inculpaţi au contestat hotărârea Tribunalului Maramureş, dosarul urmând a fi înaintat Curţii de Apel Cluj pentru soluţionarea căii de atac.

Luni, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Maramureş au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor doi pentru săvârşirea infracţiunii de introducere în ţară de droguri de mare risc.

"În fapt, s-a reţinut că, la data de 04.03.2019, la ora 9,33, suspecţii au pătruns pe teritoriul României, prin PTF Sighetu Marmaţiei, dinspre Ucraina, într-un autoturism înmatriculat în Germania. Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că autoturismul este prevăzut cu un loc special amenajat format prin dublarea porţiunii de şasiu pe suprafaţa aferentă zonei locurilor din faţă ale autoturismului, compartiment realizat prin sudarea de foi de tablă, cu acces din interiorul autoturismului, pe sub scaunului pasagerului din dreapta faţă. În compartimentul special amenajat au fost identificate 167 de pachete ce conţineau cantitatea de 84,3 kg heroină", se arată într-un comunicat al DIICOT, remis luni.

Conform IGPF, suspecţii sunt o femeie şi un bărbat, în vârstă de 29, respectiv 44 de ani. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”