Maramures: 39 de migranți ilegali descoperiți într-o pădure la marginea localității Asuajul de Jos

Maramures: 39 de migranți ilegali descoperiți într-o pădure la marginea localității Asuajul de Jos

Polițiștii din cadrul IPJ Maramureș au descoperit duminică, în urma unei sesizări, 39 de cetățeni străini într-o pădure din vecinătatea localității Asuajul de Jos, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituției, Dumitrița Rus.

Potrivit unor surse, străinii par a fi originari din Orientul Mijlociu, fiind cel mai probabil vorba de cetățeni din Siria și Irak.

"Cei 39 de cetățeni străini au fost descoperiți în cursul zilei de duminică, într-o pădure din vecinătatea localității Asuajul de Jos. Aceștia nu aveau asupra lor nici un document de identitate și nici nu își puteau justifica prezența în zonă", a precizat Dumitrița Rus, care a adăugat că deocamdată nu au putut fi stabilite cu exactitate identitatea și țările de origine ale migranților.

Potrivit reprezentantului IPJ, în urma unei examinări exterioare s-a putut constata nici una dintre persoanele descoperite nu prezentau urme de violență sau agresiune fizică.

Cetățenii străini au fost predați în cursul zilei de duminică Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Șomcuta Mare, în județul Maramureș, instituție aflată în subordinea Inspectoratului General pentru Imigrări.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureș a mai precizat că persoanele se află în siguranță și urmează să beneficieze de sprijinul autorităților de stat, conform legislației în vigoare.

AGERPRES / (AS — autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frățilă, editor online: Ada Vîlceanu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen