MApN va monta corturi medicale şi containere, la Institutul 'Ana Aslan', pentru cazuri uşoare şi medii de COVID-19
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a început pregătirile pentru montarea formaţiunii medicale ROL 2 în incinta Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan" Otopeni, care a funcţionat la combaterea Ebola şi la exerciţii NATO şi care, în situaţia actuală, va avea ca obiectiv îngrijirea cazurilor uşoare şi medii de COVID-19.
Primele operaţiuni care se vor executa la faţa locului vizează pregătirea terenului pentru montarea containerelor şi echipamentelor. Ulterior, vor fi desfăşurate activităţile de instalare a tuturor elementelor componente ale structurii medicale şi racordarea la utilităţi, arată un comunicat MApN transmis AGERPRES.
Formaţiunea medicală ROL 2 va avea în compunere corturi medicale şi containere - care cuprind, printre altele, unităţi de triaj, laborator, radiologie, sterilizare, zonă de decontaminare - structura urmând să devină operaţională, din punct de vedere administrativ, în circa 5 zile de la începerea lucrărilor de instalare, iar din punct de vedere medical, după parcurgerea etapelor de autorizare şi acreditare. Formaţiunea medicală va funcţiona ca o entitate medicală adaptată patologiei infecţioase pentru tratarea cazurilor uşoare şi medii de infectare cu COVID-19, precizează sursa citată.
Formaţiunea medicală de nivel ROL 2 al MApN a mai funcţionat ca secţie externă de boli infecţioase la combaterea virusului Ebola şi a fost parte componentă a exerciţiilor NATO "Saber Guardian 19" şi "Vigorous Warrior 19" - cel mai mare exerciţiu cu focus medical organizat până în prezent de Alianţa Nord-Atlantică, care s-au desfăşurat anul trecut în România.
Din cadrul MApN, activitatea este sprijinită de Direcţia medicală, Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Carol Davila", Statul Major al Forţelor Terestre, Statul Major al Forţelor Aeriene, Comandamentul Logistic Întrunit şi Comandamentul Comunicaţiilor şi Informaticii.
Ministerul Apărării Naţionale continuă să sprijine autorităţile centrale şi locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. AGERPRES