MApN: Șeful Statului Major General, în SUA, la simpozionul forțelor pentru operații speciale

MApN: Șeful Statului Major General, în SUA, la simpozionul forțelor pentru operații speciale

Generalul Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General, aflat în vizită în SUA, a participat la simpozionul forțelor pentru operații speciale, organizat de Global Special Operations Forces Foundation, discuțiile fiind centrate pe adaptarea rolului acestora la noile provocări de securitate.

Evenimentul a avut loc în zilele de 22 și 23 februarie, în cadrul discuțiilor punându-se accent pe creșterea interoperabilității și integrarea forțelor convenționale și a celor speciale în cadrul misiunilor viitoare, dezvoltarea capabilităților ISR (Intelligence-Surveillance-Reconnaissance) și armonizarea acestora cu utilizarea celorlalte capabilități de apărare, forțe și resurse, precizează vineri MApN într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, au fost aduse în discuție posibilități de identificare a unor modalități eficiente de sprijin al forțelor speciale de către forțele convenționale.

Șeful Statului Major General a avut o prezentare cu tema "Transformarea forțelor pentru operații speciale — prioritate strategică a Armatei României", subliniind importanța relației om — tehnologie și provocările generate de actualul context de securitate.

"Acest simpozion a constituit cadrul adecvat pentru interacțiunea cu personalități din zona politico-militară a statelor care au parteneriate strategice cu SUA și a reprezentat, totodată, o oportunitate pentru prezentarea rolului forțelor pentru operații speciale din România, care pot deveni centru de greutate regional. Forțele speciale românești trec printr-un amplu proces de transformare, însă vreau să subliniez că sunt pregătite de misiune, sunt în măsură să îndeplinească o gamă întreagă de misiuni, naționale sau multinaționale, oricând și oriunde este nevoie", a precizat generalul Ciucă, citat de MApN.

Șeful Statului Major General a lansat invitația celor prezenți la simpozion de a participa la următoarea conferință a forțelor pentru operații speciale, "Global Special Operations Forces Symposium Europe", ce va fi găzduită de România la finalul lunii septembrie.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri