MApN: Repatrierea eroilor căzuţi la datorie în Afganistan va avea loc marţi
Ceremonia de repatriere a sublocotenentului post-mortem Ciprian-Ştefan Polschi şi a lui Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, căzuţi la datorie în timpul îndeplinirii unor misiuni în Afganistan, va avea loc marţi, în jurul orei 12,30, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, a anunţat, printr-un comunicat de presă, Ministerul Apărării Naţionale.
Sublocotenentul Ciprian- Ştefan Polschi, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, şi-a pierdut viaţa pe 5 septembrie, în urma exploziei unei maşini-capcană în apropiere de Green Zone, din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.
La rândul său, Vasile Rădună, reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul, a decedat în cursul nopţii de 2 spre 3 septembrie, în timpul atacului terorist care a avut loc în campusul în care îşi desfăşura activitatea Ambasada României la Kabul.
Cei doi eroi au fost decoraţi post-mortem de preşedintele României cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război. AGERPRES / (AS - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)