MApN: Obiectul suspect eșuat pe țărm în zona Grindului Chituc este o mină anti-desant, de tipul YaRM

MApN: Obiectul suspect eșuat pe țărm în zona Grindului Chituc este o mină anti-desant, de tipul YaRM

Marți, 13 august, Forțele Navale Române au activat o echipă de scafandri EOD de la Centrul 39 Scafandri pentru a interveni în zona Grindului Chituc, în urma primirii, în jurul orei 9.30, a unei sesizări din partea Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, cu privire la un obiect suspect eșuat pe țărm în această zonă.

Din examinarea fotografiilor realizate la fața locului obiectul este, cel mai probabil, o mină anti-desantare, de tipul YaRM.

Zona este monitorizată și securizată, la acest moment, de reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, în vederea limitării oricărui pericol.

Scafandri militari EOD din cadrul Fortelor Navale vor interveni, în cel mai scurt timp, în conformitate cu procedurile specifice, pentru clasificarea și neutralizarea minei.

Mina YaRM este amplasată în mod normal în apele puțin adânci ale zonelor de coastă, pe plaje și pe malurile râurilor și lacurilor pentru a contracara ambarcațiunile de desant și alte vehicule amfibii.

Datorită mecanismului de ancorare încorporat, mina poate fi amplasată în ape cu adâncimi cuprinse între 1 și 12 metri, de obicei de către o barcă mică. Mina este proiectată să plutească sub suprafață între 0,1 și 0,3 metri adâncime.

Crucea de sârmă caracteristică pe mina navală este declanșatorul focosului. Fără aceasta, arma poate trece drept un rezervor de gaz obișnuit, ceea ce nu o face mai puțin periculoasă.

Mina YaRM are un diametru de 275 mm, o înălțime de 510 mm cu partea de ancorare și o înălțime totală de 900 mm cu atașamentul cruciform al tijei de înclinare. Are un corp metalic sudat, sudurile fiind ușor vizibile în fotografii.

YaRM-ul standard din era sovietică este vopsit în gri cu marcaje negre, deși pot exista multe variante.

SURSA: defenseromania.ro


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…